Dragon’s Dogma: Dark Arisen, cel mai recent titlu lansat de CAPCOM va fi disponibil din 15 ianuarie. cerințele de sistem pentru joc sunt:
MINIM:
SO: Windows Vista sau mai nou
Procesor: Intel Core i5 660 CPU sau echivalent
Memorie: 4 GB RAM
Grafică: Radeon HD 5870 sau echivalent
DirectX: Versiune 9.0c
Rețea: Conexiune de internet de tip broadband
Stocare: 22 GB spațiu disponibil
Placă audio: DirectX-compatible sound card or onboard audio chip
Note adiționale: 1) Supports Keyboard+Mouse and XInput/DirectInput devices including Xbox 360, Xbox One, DualShock and Steam Controller.
2) Some high end integrated graphics chips and modern gaming laptops with a discrete GPU may work but have not been tested, nor are they officially supported by Capcom.
RECOMANDAT:
SO: Windows Vista sau mai nou
Procesor: Intel Core i7-4770K sau echivalent
Memorie: 8 GB RAM
Grafică: NVIDIA GeForce GTX 760 sau echivalent
DirectX: Versiune 9.0c
Rețea: Conexiune de internet de tip broadband
Stocare: 22 GB spațiu disponibil
Placă audio: DirectX-compatible sound card or onboard audio chip
Note adiționale: 1) Supports Keyboard+Mouse and XInput/DirectInput devices including Xbox 360, Xbox One, DualShock and Steam Controller.
2) Some high end integrated graphics chips and modern gaming laptops with a discrete GPU may work but have not been tested, nor are they officially supported by Capcom.
Un proiect lansat și produs de către VDO Games este Cally’s Caves 3. Este vorba despre un joc indie de acțiune-aventură cu anumite criterii de RPG pe care l-am testat și îmi voi spune părerea despre el.
Poveste
Personajul principal din Cally’s Caves 3 este o fată pe nume Cally, care a plecat în căutarea părinților ei ce au fost răpiți de dușmanul său de moarte, Herbert, care s-a ascuns în peșteri pentru a-și duce experimentele malefice la bun sfârșit. Pentru a ajunge la Herbert trebuie să treci de 10 zone, ce însumează total 310 de nivele. Fiecare zonă are câte un număr diferit de nivele.
De-a lungul nivelelor poți găsi cufere în care poți găsi bani, diamante sau viață. De asemenea, fiecare lucru are câte un nivel: caracterul, viața, armele și inamicii. Cu cât avansezi mai mult în nivelul caracterului, cu atât, inamicii devin mai puternici și mai inteligenți.
Gameplay
Având în vedere că Cally’s Caves 3 este un platformer 2D, nu te poți aștepta la mai multe decât să omori inamici și să colectezi puncte. Însă gameplay-ul este destul de complex aici, și ai unele zone dinamice, cum ar fi pietrele care le poți sparge pentru a descoperi camere secrete, cât și tufișurile, care îți dropează puncte de XP când le tai cu sabia. De fiecare dată când atingi un inamic, acesta îți va scădea câte o inimioară. Nivelul inimioarelor crește odata cu nivelul caracterului.
Sunt în jurul a nouă arme diferite în joc, care și acestea se upgradează la fiecare nivel urcat. Odată la 3 nivele, armele au o nouă formă, un nou mod de tras, și un alt tip de gloanțe. Fiecare armă este plasată în câte o zonă diferită. De-a lungul călătoriei ai prieteni care te vor ajuta. Aceștia nu te vor ajuta în luptă, deoarece sunt caractere statice, dar îți pot oferi sfaturi, consumabile și puteri de care chiar ai nevoie. Cally poate debloca unele abilități precum: Săritura Triplă, Rostogolire și Aripi de Apă care te pot ajuta să ieși cu bine din luptă. Poți folosi un al doilea caracter jucabil, Bera, ce are mișcări de ninja și poate să rezolve puzzle-uri.
Grafică și sunet
Grafica este specifică unui joc 2D pixelat, fără prea multe elemente sofisticate. Nu este modernă, dar nu este nici rea. Ca și performanță, jocul se comportă normal, nu sunt frame drop-uri iar animațiile sunt ca ale unui joc ale anilor ’90.
Nu prea am înțeles de ce în versiunea Deluxe, primești un DLC cu soundtrack. Jocul nu ar avea sunet în versiunea normală sau ce? Sunetul este unul ok, uneori cam prea nerealist, dar ok.
Concluzie
Cally’s Caves 3 este un joc ce durează mult și pe care te chinui să-l termini. După mine, aș încadra jocul acesta în categoria addicted, pentru că asta îți oferă odată ce l-ai pornit. Prețul este ok pentru acesta, 6.99€ și pentru Deluxe 9,99€ plus conținutul suplimentar de soundtrack 3,99€. Având în vedere numărul de niveluri și faptul că dacă nu ai salvat un checkpoint te dă la începutul zonei, aș crede că jocul acesta are pe undeva la 5, poate 6 ore de joc.
Punch Club este un nou joc indie creat de Lazy Bear Games, care are ca temă boxul și se recomandă ca un joc de tip management. Am avut ocazia să-l testăm și vă vom spune câteva cuvinte despre el astăzi.
Povestea
Tatăl protagostului este ucis în fața sa, iar acum, acesta trebuie să se antreneze din greu, să țină un regim dur, să învețe să lupte și să urce în ierarhia Punch Club, pentru a descoperi identitatea atacatorului și a se răzbuna.
Gameplay
Punch Club este practic un joc de tip tycoon, cu elemente de joc de acțiune, îmbinând cele două genuri și având și o temă de joc de aventură, căci pentru a ajunge la concluzia jocului, trebuie să descoperi mistere, deblocând elemente din joc. Conceptul este interesant și bine gândit, nou, însă are lacune când este pus în practică. În mare parte, jocul este unul de strategie, iar procesul de învățare a mecanismelor nu este ușor. Ai în față un oraș și trebuie să descoperi locuri noi în el. Deblochezi magazine, săli de antrenament și alte clădiri, al căror scop este să îți dezvăluie povestea.
Scopul principal al jocului este să te antrenezi, iar apoi să te lupți, iar în tot acest timp, să îți organizezi resursele corespunzător. Aceste resurse sunt împărțite în două categorii la început: bani și timp. practic, banii nu îți vin în mod gratuit. trebuie să muncești pentru ei, iar când îi ai va trebui să îi folosești pe mâncare și apoi să îți folosești timpul liber pentru a te antrena. Antrenamentul va debloca un set de aptitudini pe care le vei folosi în lupte.
Sistemul de luptă este puțin mai greu de înțeles și stăpânit la început, iar spre surprinderea mea, nu vei lupta propriu-zis. Practic, la începutul luptei îți alegi un set de aptitudini pe care protagonistul le va folosi în mod aleatoriu în luptă. sunt aptitudini de atac, apărare și tehnici de luptă care pot fi aplicate. Toate acestea sunt totuși folosite în mod aleator și chiar dacă strategia adoptată este bună, rezultatele pot fi potrivnice.
Punch Club are un sistem destul de bine gândit al managementului. În fiecare zi trebuie să te antrenezi, pentru că în fiecare zi pierzi experiență, în mod constant. Dacă nu echilibrezi nevoia de bani, antrenament, odihnă și așa mai departe, ajungi să te trezești în cădere liberă și fără vreo șansă de a avansa în joc. Din această cauză, jocul este greu, antrenant și în continuă evoluție. Există două variante de a juca totuși. Poți evolua pe o scară normală, urmând regulile sau poți să alegi partea întunecată a lumii luptelor și anume să iei legătura cu clanurile mafiote, să lupți în gale ilegale și să faci misiuni pentru aceștia.
Cel mai mare accent se pune pe antrenament, iar acesta trebuie executat echilibrat, după cum am spus mai devreme. Oricât de bine ai organiza antrenamentul, vei avea însă probleme în luptă, pentru că acestea au loc rapid, cu trei zile între ele, iar adversarii sunt mult mai bine pregătiți. Luptele pierdute sunt iritante, iar dacă nu reușești să ieși din pasa proastă te vei enerva rapid. Faptul că nu poți controla acțiunile din ring este enervant de-a dreptul. Ai o senzație de iritare de fiecare dată și îți vine să abandonezi jocul. Mai mult, acest lucru distruge și posibilitatea de rejucabilitate. Cei mai mulți jucători îl vor abandona după ce îl termină sau, mai rău, înainte să-l termine, din cauza acestor aspecte.
Grafică și sunet
În ceea ce privește grafica, Lazy Bear Games au optat pentru o interfață retro, folosind grafica specifică anilor 80-90. Este o discrepanță majoră între modernitatea gameplay-ului cu noutățile aduse și stilul de joc unic și grafica învechită. Eu apreciez jocurile, cu orice tip de grafică, atâta timp cât aceasta se pretează jocului. În acest caz eu aș fi optat pentru o grafică modernă. Interfața este bine organizată și ușor de folosit, dar nu mi se pare practică pentru acest joc. Muzica este în aceași notă. Eu aș fi creat o atmosferă de anii ’80, dacă asta s-a dorit, folosind grafică și fond sonor modern și astfel poate aș fi câștigat un public nou, dar eu nu sunt creator de jocuri și doar îmi spun părerea.
Concluzie
În opinia mea, Punch Club este de fapt un joc de aventură sau mister, prezentat ca un joc de strategie sau management și care joacă similar cu un RPG. O combinație ciudată, dar inedită. La aceste noutăți s-ar preta totuși un motor grafic modern, ceea ce lipsește din joc. Ideea este bună, conceptul este bunicel, dar jocul are destul de multe scăpări ce îl fac greoi, enervant și apoi repetitiv, ceea ce duce la cea mai mare problemă a jocurilor, riscând să devină plictisitor.
Deși Ubisoft a fost lovit de un val de „cerere neașteptată” pentru Tom Clancy’s: The Division și a extins cu încă 24 de ore beta-ul din acest weekend până pe 2 februarie, pare că veștile bune continuă să apară. Conform site-ului oficial Xbox Italy, Ubisoft ne va răsfăța cu un alt beta, de data aceasta vorbim de un open beta public disponibil tuturor și nu de unul closed beta precum cel oferit de Ubisoft în weekendul trecut.
Beta-ul urmează să țină 6 zile, și-anume din 16 februarie până pe 21 februarie și se va adresa utilizatorilor Xbox, cei care dețin PC sau PS4 vor fi nevoiți să aștepte iar 24 de ore, adică doar din 17 februarie vor primi acces. Atâta timp cât totul decurge conform planului și nu se vor ivi buguri sau probleme în ceea ce privește dezvoltarea jocului, Tom Clancy’s: The Division are stabilită data de lansare pentru 8 martie 2016 atât pe console Xbox One și PS4, cât și pentru PC. Toate DLC-urile aferente jocului se vor bucura de exclusivitate (fie ea și temporară) pentru Xbox One. Nu vor fi uitați nici deținătorii PS4 sau cei de PC, însă nu vor avea întâietate precum cei care dețin un Xbox One.
Ce părere ai despre joc? Ai avut șansa să îl joci sau vei aștepta să îl joci în beta-ul din această lună?
Tom Clancy’s The Division este unul dintre cele mai așteptate jocuri de anul acesta, iar Ubisoft a programat o sesiune de teste beta pentru el în acest weekend. Am primit și noi o cheie (mulțumim Best Distribution) și am așteptat nerăbdători să-l testăm. Sesiunea închisă de beta a început oficial pe data de 28 ianuarie pentru Xbox și 29 ianuarie pentru PC și PS4 și trebuia să se încheie duminică 31 ianuarie, dar, așa cum am anunțat ieri, acesta a fost extins pentru încă o zi.
Chiar dacă ne-am înscris din timp, cu o cheie de beta, care ar fi trebuit să activeze jocul la lansare, problemele generate de numărul mare de comenzi și de jucători conectați au generat probleme, iar la noi jocul a ajuns abia în noaptea de sâmbătă spre duminică. Sincer, eu mă bucur că am avut ocazia să îl încerc, chiar dacă timpul timpul pe care l-am avut la dispoziție pentru acest lucru a fost destul de scurt și, spre deosebire de alții care aveau așteptări mari de la joc și au fost poate puțin dezamăgiți de ceea ce au găsit, eu am fost plăcut surprins de ceea ce am observat.
Tom Clancy’s The Division este un shooter de tip third-person, plasat în new York, într-un scenariu post-apocaliptic, generat de o epidemie masivă. Pe măsură ce resursele de apă. hrană și servicii medicale au devenit o problemă, orașul a fost învăluit în haos. The Division este un grup de agenți special pregătiți pentru a răspunde calamităților și a interveni în situații de criză. Rolul tău este să te alături acestui grup și să încerci să salvezi orașul. Jocul este plasat într-o mare lume deschisă, care poate fi explorată în detaliu și găsești lucruri de făcut pe oriunde ai merge. Acest concept este similar cu un RPG, iar jocul combină foarte bine acest gen cu shooterele.
Cerințele de sistem anunțate par destul de mari, însă am avut plăcuta surpriză să observ că jocul a rulat foarte lin, timpii de încărcare au fost foarte scurți, iar controlul a funcționat impecabil. Cel mai discutat aspect legat de joc, înainte de acest beta a fost motorul grafic prezentat la E3: Snowdrop. Acesta nu arată deloc rău, dar nu este la nivelul prezentat la conferință. Nu mă înțelegeți greșit, The Division posedă o grafică superbă și eu nu am observat erori nici în această versiune de teste.
În ceea ce privește gameplay-ul, beta-ul ne oferă 15-20% din harta totală a jocului și ne permite să testăm modurile de joc, atât în single player, cât și în cooperativ sau PVP. Interfața ne oferă multe indicii despre ce vom avea în varianta finală, iar lucrurile arată destul de bine. În primul rând, sistemul de abilități este foarte similar cu cel din jocurile RPG, dar adaptat perfect unui shooter. Nu avem posibilitatea să le testăm încă, dar le putem vedea, iar dacă tot am vorbit de interfață aș dori să precizez că este una intuitivă, nederanjantă și ușoară de folosit. elementele sunt aranjate în așa fel încât să le poți accesa fără să te deranjeze în joc, iar opțiunile de personalizare îți permit să o muți chiar și pe un al doilea display, dacă îl ai disponibil.
Am avut ocazia să jucăm prima misiune din modul single-player, care ne-a trimis la Madison Field Hospital să încercăm să salvăm o doctoriță. Mecanica jocului este destul de bună, controlul este excelent, iar nivelul de dificultate este bun. Ai la dispoziție trei arme, pe care le poți customiza și, similar unui joc RPG, poți aduna obiecte de la inamicii uciși. The Division se bazează pe abilitatea ta de a te ascunde, proteja și de a lupta strategic cu adversarii. Jocul nu se pretează unui stil agresiv, căci te vei trezi în scurt timp ucis. Adversarii nu sunt foarte dificili, dar dacă îi subestimezi te vor ucide destul de repede. Aveți mai jos un mic gameplay care ilustrează această misiune și elementele grafice despre care v-am vorbit anterior:
După finalizarea acestei misiuni ești invitat să explorezi partea întunecată a orașului unde poți să îndeplinești misiuni secundare și să descoperi lucruri și personaje noi, care dezvăluie în detaliu povestea jocului. Printre misiuni se numără unele de salvare, similare cu aceea inițială, dar și altele de apărare a unei zone sau misiuni contra-timp, iar dacă explorezi zonele vei descoperi că poți intra în subteran sau în anumite clădiri. Faptul că aceste elemente reprezintă doar o porțiune mică din joc, mă fac să cred că varianta finală va fi una spectaculoasă.
Tom Clancy’s The Division va fi lansat pe 8 martie pe PlayStation 4, PC și Xbox One, dar până atunci se zvonește că vom avea o nouă sesiune de beta, de această dată accesibilă tuturor. Dacă acest lucru este adevărat, eu aștept cu nerăbdare să mă mai plimb puțin prin New York-ul creat de Ubisoft, iar în martie voi testa varianta finală a jocului.
De cele mai multe ori, când vrem să ne uităm la un film, mulţi dintre noi îl alegem în funcţie de scorul pe care acesta îl are pe IMDB. În cazul jocurilor, este ceva asemănător, însă, aici criticile sunt mult mai dure decât în cazul filmelor. De exemplu, un film ce are o notă de 5/10 este numit „mediu”, iar un joc , pentru a fi numit „mediu” drebuie să deţină o notă de cel puţin 7/10 – 70 punctaj metacritic, acesta fiind un punctaj pe care mulţi producători de jocuri l-ar dori.
În 2015, am văzut o mulţime de jocuri ce au primit scoruri potrivite, unul dintre ele ar fi Star Wars Battlefront, care a adunat un punctaj metacritic de 81, iar Undertale, unul dintre cele mai imaginative jocuri din ultimii ani, a strâns un impresionant punctaj metacritic de 92.
Următoarele 14 jocuri, sunt cele care au avut parte de un punctaj metacritic supraapreciat, care, deşi au unele defecte uriase, au primit valori foarte mari din partea criticilor.
14.Halo 5: Guardians
Punctaj Metacritic: 84
Punctaj pe care îl merita: 69
Toată lumea a dorit primul joc Halo pe Xbox One, însă acesta s-a dovedit a fi cel mai slab Halo până în prezent. Gameplay-ul este la fel de excelent ca de obicei, însă povestea devine plictisitoare când trebuie să te lupţi de nenumărate ori cu aceeaşi inamici, precum şi prezenţa a multor obiecte ce se repetă (prea multe lifturi). Modul multiplayer este mai bun, din fericere, deşi există multe obiecţii cu privire la utilizarea „eye-gougingly”.
13.Evolve
Punctaj Metacritic: 77
Punctaj pe care îl merita: 60
Evolve are un concept destul de interesant: patru vânători capturează un monstru care evoluează continuu de-a lungul luptelor. Jocul a fost masiv exagerat încă de când a fost lansat, probabil din cauza fanilor Turtle Rock Studios, cei care au realizat Left 4 Dead.
Hărţiile sunt mult prea asemănătoare, iar modul multiplayer este unul foarte obositor, care durează cel mult câteva ore, iar nivelul de distracţie este în funcţie de îndemânarea amicilor cu care joci. În mare, jocul arată bine şi are la bază idei solide, însă Evolve pierde foarte mult din cauza modului de joc.
12.Until Dawn
Punctaj Metacritic: 79
Punctaj pe care îl merita: 68
Nu există nici un argument pentru faptul că Until Dawn este un joc distractiv, dar nu a existat o altă modalitate mai bună pentru a crea acest concept. Jocul devine foarte obositor pe durata campaniei, iar lipsa de conţinut este foarte vizibilă după câteva ore de joc. Jocul ar fi fost mult mai distractiv dacă cele 7 ore ar fi fost împărţite în 3 sau chiar 4 „filme” cu acţiune diferită şi scenarii diferite. De asemenea, frame-rate-ul este incredibil de scăzut.
11.Game of Thrones
Punctaj Metacritic: 69
Punctaj pe care îl merita: 55
Telltale s-au bucurat de un succes imens cu seria Walking Dead, şi au demonstrat că le place prin The Wolf Among Us şi Tales from Borderlands, dar nu tot ceea ce fac ating mereu aceleaşi standarde. Game of Thrones este foarte dezamăgitor, deoarece universul atât de bogat împărţit pe episoade, a fost transformat într-un joc mediu. Grafica atroce, poate fi trecută cu vederea datorită standardelor acestui tip de joc, însă, împreună cu naraţiunea jocului sunt considerate ca puncte slabe. Game of Thrones merita mai multă atenţie din partea celor de la Telltale.
10.Assassin’s Creed Syndicate
Punctaj Metacritic: 78
Punctaj pe care îl merita: 62
În mare parte, seria de jocuri Assassin’s Creed, a început să fie doar un simplu copy-paste, să fim serioşi, e aceeaşi poveste veche, cu tone de misiuni repetitive, băgată sub un nou nume, cu ceva schimbări de imagini şi locaţii. Însă, e fascinant cum criticii acordă un punctaj foarte mare.
În 2016 nu o să vedem jocuri din seria Assassin’s Creed, să sperăm că cei de la Ubisoft vor lucra mai mult la următorul titlu şi va aduce mai multe schimbări jocului şi de ce nu, o poveste nouă.
9.Battlefield Hardline
Punctaj Metacritic: 73
Punctaj pe care îl merita: 61
Deşi a fost depus mult efort pentru acest joc, Battlefield Hardline nu este atât de surprinzător, bazându-se masiv pe stealth, într-un mod ce nu e deloc distractiv şi nici deosebit de inteligent jocul devine plictisitor. Modul multiplayer este la fel de decent, ca de obicei, însă nu este la fel de distractiv ca Battlefield 4.
Nu este un joc teribil, însă nu este nici un joc de lăudat, este doar un joc pe care să-l joci ocazional sau când nu ai un altul mai bun.
8.Everybody’s Gone To The Rapture
Punctaj Metacritic: 78
Punctaj pe care îl merita: 65
Everybody’s Gone To The Rapture este un simulator foarte plictisitor, deşi jocul arată bine şi vocea actorului este superbă, nu este suficient. Eşti forţat să mergi în ritmul unui melc (chiar şi cu butonul de „Sprint” apăsat), există o mulţime de dialoguri plictisitoare şi repetitive, iar atunci când totul devine mai interesant … se termină brusc. Unii ar putea găsi ceva frumos în el, însă într-o epocă în care jocurile sunt împinse într-o experienţă artistică, acest lucru se simte prea mult şi insuficient în acelaşi timp.
7.Call Of Duty: Black Ops III
Punctaj Metacritic: 81
Punctaj pe care îl merita: 70
Pentru a fi corect, criticii au fost destul de generoşi cu seria Call of Duty de ceva timp, deşi Black Ops III este într-adevăr unul dintre cele mai bune titluri din ultimii ani, tot nu este suficient. Campania este mai lungă, iar multiplayer-ul are unele abilităţi fantastice şi hărţi minunate, însă povestea campaniei este destul de lipsită de sens, iar grafica este puţin în urmă. Este un FPS solid, plăcut, dar mulţi după terminarea campaniei şi câteva ore online îl va uita rapid.
6.Forza Motorsport 6
Punctaj Metacritic: 87
Punctaj pe care îl merita: 67
Nu există să poţi acuza Forza 6 din punct de vedere vizual: are un aspect superb, dar, din nefericire, modul de carieră este destul de neinspirat, fapt ce face ca plictiseala să se instaleze mult prea repede. În mare parte cariera constă în curse prea lungi. Vehiculele pot fi personalizate destul de mult, dar majoritatea timpului petrecut va fi pentru a încerca să atingi un punctaj cât mai bun, iar în cele mai bune cazuri, vei reuşi să laşi adversarii în spatele unui nor de praf. Forza 6 este un joc de curse bine conceput, unde, hilar, cel mai prost lucru este…cursa.
5.Rock Band 4
Punctaj Metacritic: 79
Punctaj pe care îl merita: 66
Este Rock Band 4 distractiv? Absolut. Ar fi trebuit să fie lansat ca joc? Absolut nu. Ca urmare a declinului acestui gen în urmă cu aproximativ 5 ani, Harmonix a încercat să-l reînvie într-un nou Rock Band. Rock Band 4 se simte ca o actualizare DLC pentru cele 65 de melodii din colecţie şi eliminarea modului multiplayer. Probabil mulţi dintre critici au ţinut cont şi de compatibilitatea cu conţinutul vechi, atunci când au acordat punctajul. De asemenea, preţul este unul extrem de mare pentru atât de puţin conţinut, $59.99.
4.Soma
Punctaj Metacritic: 84
Punctaj pe care îl merita: 70
Soma este „continuarea” mult aşteptată a Amnesia: The Dark Descent, este un sci-fi horror destul de plăcut. Jocul arată foarte bine, starea de spirit este prezentă, dar aceasta este oarecum anulată prin unele misiuni vagi, în care trebuie să îndeplineşti sarcini banale şi care durează mai mult decât ar fi trebuit. Jocul nu este foarte înfricoşător, inamicii nu induce acelaşi sentiment de teamă şi anxietate, ca în cazul Amnezia.
3.Batman: Arkham Knight (PC)
Punctaj Metacritic: 70
Punctaj pe care îl merita: 53
Batman: Arkham Knight poate a fost un joc decent pentru console, dar versiunea pentru PC este un dezastru total. Există foarte multe probleme de performanţă ce duc la un frame-rate cumplit de scăzut, ori de câte ori jucătorul intră în Batmobile (chiar şi pe sisteme ultra-performante). Comparativ cu versiunile pentru Xbox One şi PS4 (scor 85 şi respectiv 87), în versiunea pentru PC jocul poate fi numit bun doar pe jumătate, deci nu merită un punctaj mai mare de 53.
2.Fallout 4
Punctaj Metacritic: 88
Punctaj pe care îl merita: 74
Fallout 4 a fost unul dintre jocurile care a primit cel mai exagerat punctaj metacritic din 2015 şi unul foarte dezamăgitor. Grafica jocului nu este foarte strălucită, există tone de erori, motorul jocului necesită actualizare şi cu toate acestea a primit punctaj metacritic foarte bun, datorită modului de joc captivant, opţiunile de personalizare şi o poveste confingătoare. Este un joc destul de bun, însă nu se simte o evoluţie spectaculoasă de la Fallout 3.
1.Metal Gear Solid V: The Phantom Pain
Punctaj Metacritic: 95
Punctaj pe care îl merita: 76
Poate un joc să fie în acelaşi timp unul dintre cele mai bune jocuri ale anului şi unul dintre cele mai dezamăgitoare? Se pare că da. Metal Gear Solid V este un joc captivant, cu unul dintre cele mai bune gameplay-uri din 2015, iar Snake nu a fost niciodată mai fluid şi liber ca acum. Însă, în unele momente jocului îi lipsesc acele „cut-scene” care să transmită povestea complet către jucător. Un alt punct deprimant este faptul că unele din luptele lui Snake sunt evenimente ce pot fi evitate în totalitate. Este cu atât mai dezamăgitor faptul că Kojima şi Konami s-au despărţit, astfel povestea MGS ar putea să se termine.
Care e părerea ta? Eşti de acord cu punctajele de mai sus? Crezi că alt joc ar trebui să fie aici? Scrie un comentariu.
Ubisoft și-a început anul 2016 cu două lansări majore pe piața PC, Far Cry: Primal și Tom Clancy’s The Division, două jocuri intens discutate, mult așteptate și care au creat niște standarde și așteptări mari din partea jucătorilor. Astăzi vom discuta despre cel de-al doilea. The Division a fost anunțat de mult timp, au apărut imagini și clipuri video care au ilustrat o parte a jocului, iar mulți dintre jucători au discutat intens pe tema jocului, unul din subiectele fierbinți fiind grafica, care părea să arate prea bine pentru un joc și părea a fi prelucrată ulterior gameplay-ului. Noi l-am jucat în variantă BETA mai întâi și ne-am spus părerea despre el într-un preview luna trecuta, iar acum am apucat să testăm varianta finală a jocului și vă vom vorbi și despre aceasta.
The Division este un joc hibrid, jumătate shooter de tip third-person și jumătate RPG, a cărui acțiune are loc într-o lume deschisă plasată într-un New York devastat de un scenariu postapocaliptic. Jocul oferă o experiență online masivă, permițând jucătorilor să se bucure de el singuri, alături de prieteni sau alături de străinii pe care îi întâlnești în joc.
Povestea
The Division aduce în prim plan un scenariu modern apocaliptic, care ar putea deveni realitate la un moment dat. Un atac biologic a lovit Statele Unite, epicentrul său fiind în Manhattan. Acesta a avut loc de Black Friday, iar autoritățile se luptă acum să oprească o pandemie care a decimat populația New Yorkului și care amenință să se extindă. Serviciile de urgență sunt profund afectate iar lipsa de apă și mâncare aruncă orașul în teroare. Găștile controlează acum străzile și criminalii, hoții și nebunii umblă pe străzi. Forțele de ordine au fost învinse, poliția a dispărut, armata și Centrul Național de Control al Sănătății sunt pe pragul de a capitula, iar ultima speranță a Guvernului ești TU. Faci parte din Strategic Homeland Division, o unitate de elită creată special pentru a asigura continuitate și supraviețuirea guvernului în situații critice. Unitatea este bine antrenată și echipată și răspunde direct Președintelui. Misiunea ta este să restaurezi ordinea în New York.
Lupta pe care va trebui să o duci este una dificilă și nu vei putea să restabilești de unul singur puterea. De aceea, împreună cu echipa veți stabili un Centru de Operațiuni de unde veți coordona misiunile, unde veți aduce supraviețuitori și oameni de ștință care să vă ajute să vă duceți misiunea la bun sfârșit. Unii adversari vor fi prea puternici pentru a putea fi doborâți de unul singur, așa că vei avea nevoie de alți agenți pentru a te ajuta. Orașul este împărțit în două zone în acest moment, zona în care se află noile forțe de ordine și zona necontrolată, denumită acum de autorități Dark Zone, abandonată și aflată în carantină. Explorarea acestei zone va crea și rupe alianțe și va dezvălui adevărul din spatele poveștii.
Gameplay
The Division este o combinație de mai multe genuri de joc și pentru a-l juca trebuie să te obișnuiești cu elementele jocului. Nu știu cum să definesc jocul, dar are elemente comune mai multor stiluri de joc, combinate într-un mod unic. Din perspectiva mea, eu îl consider un cover-shooter, pentru că cea mai mare parte din joc te lupți cu inamicii. Pe aceștia îi găsești accesând o hartă pe care apar puncte colorate care îți indică misiunile. Din acest punct de vedere seamănă cu un MMO, dar aici se opresc asemănările, pentru că inamicii nu apar cu semne de exclamare deasupra capului și nu sunt indicați astfel și va trebui să-ți dai tu seama care sunt ai tăi și care sunt împotriva ta. Ai totuși o abilitate care îți permite să scanezi zona și să identifici printr-un triunghi roșu inamicii, cam ca și în Crysis. Am vorbit de abilități, iar odată cu acestea vin și elementele RPG, pe care se insistă mult. Eu nu prea sunt fan RPG, așa că tind să ignor multe din aceste elemente, iar astă dăunează calității jocului meu, pentru că poți aduna arme, le poți personaliza, îți poți dezvolta abilități și ai multe posibilități. Eu m-am rezumat la a alege armele care îmi plac mie mai mult, la a personaliza aceste arme cu obiectele pe care le-am găsit pe jos și pe care le-am cules doar pentru că au fost aproape de mine, ignorând multe zone de unde puteam culege alte obiecte și la alegerea abilităților în funcție de nevoia strictă, căci fără acestea nu poți supraviețui unor zone.
Atât tu, cât și inamicii și prietenii evoluează pe nivele, lucru din nou similar cu RPG-urile și un alt lucru pe care eu tindeam să îl ignor. Totuși după ce te chinui de câteva ori la o misiune cu inamici cu câteva nivele peste tine va trebui să reevaluezi situația și să adopți o strategie care să îți permită creșterea rapidă. Sunt multe astfel de strategii, iar unele dintre ele au fost deja prezentate de noi într-un articol. Dacă vrei să sari peste elementele RPG, cum am eu tendința să fac și să te bucuri de un shooter vei alege calea ușoară, dar vei pierde elemente vitale jocului și nu o vei putea ține așa la infinit. Sfatul meu este să tratați jocul ca pe un RPG în primul rând și shooter în al doilea.
Gameplay-ul din The Division se bazează pe misiuni, care sunt de două tipuri: principale și secundare. Cele principale sunt obligatorii pentru a avansa în poveste, cele secundare sunt opționale, dar trebuie jucate dacă dorești o experiență completă și îți vor dezvălui și ele o parte din poveste. Misiunile principale sunt împărțite în trei categorii: medicale, tehnice și de securitate, la fel ca și Centrul de Operațiuni. Dacă termini o misiune dintr-o anumită categorie, vei vedea că evoluează și ramura respectivă din Centrul de Operațiuni. Aceste misiuni pot fi jucate single-player sau cooperativ, cu prietenii, însă nivelul de dificultate este destul de ridicat, iar recomandarea mea este să vă găsiți cel puțin un prieten să vă ajute. Puteți juca alături de 3 prieteni și astfel jocul va fi explorat în adevărata lui splendoare, căci pentru așa ceva a fost conceput. Acțiunea de la baza The Division ne propune un shooter în care acoperirea este esențială. Armele pe care le ai la dispoziție sunt clasic militare, fără elemente SF, dar fiindcă jocul e plin de influențe RPG, acestea pot fi personalizate, îmbunătățite și schimbate radical. Echipamentul ales va dicta și stilul de joc. Unii jucători aleg să lupte din greu, în stil agresiv, alții pot opta pentru o strategie mai retrasă. Eu am ales prima variantă și am sărit direct în luptă cu adversarii.
Acești adversari sunt împărțiți în 4 grupe majore: Rioters, Cleaners, Rikers și LMB. Rioters sau protestatarii sunt grupuri de oportuniști pe care îi întâlnești peste tot pe stradă și sunt inamicii cel mai ușor de învins. Cel mai ușor în acest caz nu înseamnă chiar ușor, pentru că, după cum am precizat anterior, dificultatea jocului este destul de ridicată. Pe aceștia îi identifici ușor, sunt îmbrăcați în haine de stradă, poartă măști de cele mai multe ori și sunt înarmați cu arme mici și arme pentru lupta corp la corp, precum bâtele de baseball. Cleaners sau curățătorii sunt grupuri de oameni, de obicei îmbrăcați în albastru, care vor să lupte ei cu infecția, ducând elementele de protecție la extrem și care aleg să folosească forța sau să ucidă orice persoană care dă semne de contaminare. Rikers sunt de fapt pușcăriași care au reușit să evadeze din închisoarea din apropierea New Yorkului, Riker Island și care văd orașul devastat ca un loc lipsit de reguli, unde pot face orice, dar mai ales să se răzbune și să atace orice personal oficial al Guvernului sau al poliției. LMB reprezintă cea mai puternică unitate împotriva căreia trebuie să lupți. Aceștia sunt foști mercenari, abandonați de firmele contractuale în orașul decăzut și care vor acum să ia puterea. Aceștia sunt bine antrenați și înarmați și îți vor pune cele mai mari probleme.
Pentru a completa misiunile mai sus amintite, avem de explorat o hartă deschisă care acoperă o mare parte din Manhattan, realizată la scară reală, cu străzi, clădiri, inclusiv interiorul acestora, cât și pasaje subterane. Jocul nu te limitează la o anumită zonă sau nu te obligă să faci un număr de misiuni pentru a debloca o zonă, cu excepția primei misiuni, care la completare te trimite de fapt în oraș. Spre deosebire de alte jocuri cu hartă așa mare, cum ar fi GTA, The Division îți dă libertatea să explorezi orice colț încă de la început. Vei explora însă orașul pe propria răspundere deoarece poți întâlni inamici de nivel mai mare care îți vor pune multe probleme, oameni și animale, specifice unui oraș, care au reacții imprevizibile și situații care pot scăpa de sub control. Jocul este conceput să imite cât mai mult realitatea, iar Ubisoft a implementat un sistem complex de cicluri de noapte și zi, dar și un sistem de vreme schimbătoare, care modifică atmosfera jocului de fiecare dată.
Mecanica jocului este foarte bine realizată, elementele de decor funcționează foarte bine și am fost plăcut surprins de lucrurile pe care le-am descoperit. Armele au un sistem destul de bun de funcționare, fiecare armă se comportă diferit, dând o tentă de realitate jocului. Nu vei găsi două arme de calibru diferit care să tragă la fel. Luptele au ceva asemănător cu cele din Call of Duty, dar sistemul de tragere și control al reculului este unic pentru fiecare armă. Geamurile sau alte elemente de sticlă se sparg și permit gloanțelor să treacă prin ele. De exemplu, dacă un inamic se ascunde după o mașină, poți trage prin geam și să îl ucizi, dacă reușești să țintești corespunzător. Inamicii au un sistem AI destul de bine pus la punct, dar, din păcate, lipsește diversitatea. La orice nivel sau misiune găsești 4-5 tipuri de adversari, care pot fi înfrânți exact la fel, indiferent de tipul adversarilor, dificultatea adevărată fiind dată de diferența dintre nivelul tău și cel al adversarilor.
Misiunile principale sunt destul de complexe și interesante, pe alocuri chiar și antrenante, iar acesta este marele plus al gameplay-ului. Din păcate însă, misiunile secundare sunt puțin repetitive. După ce termini o serie de 6-7 misiuni începi să observi o tendință de repetare, care mai târziu în joc este foarte evidentă. De fapt, sunt până în 10 misiuni secundare unice, iar apoi același scenariu este repetat la nesfârșit de personaje spawnate în diferite părți ale jocului.
Dacă te plictisești de misiuni poți intra în Dark Zone, teritoriul despre care vă spuneam la începutul articolului, iar aici lucrurile devin extrem de interesante. Zona este practic asemănătoare cu arenele PVP din jocurile MMO, unde jucătorii pot lupta cu inamici controlați de calculator, care păzesc itemele, dar și jucători reali care pot face ce vor ei. Această zonă este un fel de free-for-all, unde poți ajuta ceilalți jucători sau, din contră, îi poți ataca și să le furi itemele. Este o nebunie să mergi singur în această zonă, pentru că vei da peste jucători care te vor ajuta în lupta cu personajele AI, dar poți nimeri de asemenea într-o luptă între jucători sau te poți trezi repede o victimă. Aici ai o senzație unică de realitate, parcă intri complet în joc, tensiunea e în aer și dacă te gândești că se poate întâmpla ceva rău, probabil se va întâmpla. Mulți jucători stau aici pentru loot ușor de pe alții și se joacă murdar, în grupuri.
Din punctul de vedere al performanței, The Division are cerințe mari de sistem, dar a venit și cu ceva probleme imediat la lansare. Încercat pe configurația recomandată, jocul a făcut nazuri la pornire. Am rămas blocat la un ecran negru, cu mouse activ și am fost nevoit să dau de trei ori restart, până am realizat că dacă apăs combinația ALT+Enter (care face ca jocul să ruleze în fereastră), jocul merge bine. Din păcate nu am reușit să rulez jocul în full-screen și am încercat multe variante, inclusiv drivere video beta, însă în fereastră jocul rulează în Full HD, cu setările grafice la maxim în 50-60 FPS, deci foarte decent. Configurațiile pe care le-am testat includ procesoare i3 și i5, cu 16, respectiv 24 GB RAM și plăci video Nvidia GTX970 și GTX 660 Ti.
Grafică și sunet
Motorul grafic creat de Ubisoft pentru The Division este unul dintre cele mai bune pe care am avut ocazia să le testez până acum. Grafica este superbă, fie că vorbim despre construcția orașului, a elementelor de pe străzi sau a oamenilor. Toate elementele reacționează la acțiunile jucătorilor. Dacă tragi în betoane sar bucăți de piatră, dacă tragi prin sticle acestea se sparg, dacă arunci grenade, elementele din jur se dezintegrează și sar în jur. Totul este realizat să imite cât mai mult realitatea și sunt lucrate foarte bine. Adâncimea detaliilor este impresionantă, iar schimbările de vreme, fie că vorbim despre ploi, zăpadă, nori de praf, sunt lucrate maiestos. Nu vreau să insist prea mult să vă plictisesc cu detalii, dar tot ce pot spune este că jocul arată EXCELENT.
Interfața cu utilizatorul este un mare punct forte, este una intuitivă, nederanjantă și ușoară de folosit. Elementele sunt aranjate în așa fel încât să le poți accesa fără să te deranjeze în joc, iar opțiunile de personalizare îți permit să o muți chiar și pe un al doilea display, dacă îl ai disponibil. La capitolul efecte sonore, The Division stă foarte bine, reușești cu ușurință să percepi sunetele și să anticipezi de unde și cât de aproape sunt inamicii. Dacă intri într-o zonă cu inamici fără să fii depistat poți asculta dialogurile poți observa tot ce se întâmplă și-ți poți face o idee despre unde se ascund inamicii și câți sunt, asta fără să îi vezi clar.
Concluzie
The Division este unul dintre cele mai bune jocuri pe care le-am testat în ultima vreme. Chiar dacă nu sunt un fan RPG și prefer să nu joc astfel de jocuri sau să nu insist asupra lor, Ubisoft a reușit să îmbine două sau chiar trei stiluri de joc și să creeze un produs atractiv atât pentru pasionații de shootere, cât și pentru cei pasionați de jocuri RPG sau MMO. Dacă aveți ceva buget la dispoziție și vă gândiți dacă să cumpărați jocul sau nu, eu vă recomand să îl luați, nu veți regreta decizia.
Luna martie a sosit cu o mulțime de lansări noi pe Steam, cu titluri din toate genurile. Noi vă vom prezenta astăzi un joc RPG creat de Redshirt, un studio indie localizat aproape de noi, în Ungaria, The Quest, un joc inițial creat pentru platforma mobilă Apple și portat pe PC. Jocul este un RPG de tip Open World cu o interfață clasică și grafică creată în stilul anilor ’90, dar cu un gameplay modern și versatil.
Povestea
Povestea din The Quest are loc în regatul Monares, unde problemele se țin lanț. Guvernatorul din Freymore este dispărut și insula vuiește de probleme. Magii au prevestit o perioadă întunecată pentru viitorul comunității. Rolul jucătorului este acela al unui agent aflat în slujba regelui, iar misiunea ta este să aflii adevărul despre cele întâmplate. Povestea jocului este construită destul de solid, iar gameplayul îți permite să controlezi evenimentele în funcție de deciziile pe care le iei.
Gameplay
The Quest începe ca un RPG clasic și îți oferă posibilitatea de a alege o rasă și o clasă pentru caracterul cu care vei juca. Opțiunile sunt destul de diversificate. Ai la dispoziție 5 rase diferite din care poți alege, iar fiecare dintre acestea are puncte forte și slabe. Fiecare rasă are 6 clase de eroi: luptător, mag, hoț, preot, mag războinic și arcaș. Clasele sunt specifice jocurilor RPG, iar The Quest are elemente pe care le-am mai văzut în jocurile de tip Dungeon sau în seria Gothic, dar seamănă în multe aspecte și cu Might&Magic.
Acțiunea este foarte mare, iar pe parcursul poveștii întâlnești multe caractere și mai multe questuri sau misiuni. Inamicii sunt marea majoritate monștri, dar povestea după care e structurată misiunea se adaptează frumos deciziilor pe care le iei. practic aproape toate misiunile sunt dimanice și pot fi completate prin mai multe metode. Aceste metode modifică calea pe care personajul o urmează în poveste, iar acest lucru l-am văzut doar la titluri mai mari și cu buget mai mare și astfel de evoluții sunt văzute mai rar la titlurile indie. Felul în care care alegi să completezi misiunile are impact asupra faimei tale. Poți ajunge un personaj negativ sau unul pozitiv la finalul jocului ,dar nu ai un indicator care să îți indice clar în care categorie te vei încadra. Acest lucru dă o notă de complexitate jocului, dar nu este prezentă numai aici.
Harta care o explorezi este mare, iar misiunile se află în zone îndepărtate. Jocul însă nu îți dă posibilitatea să pui un indicator pe hartă și nici nu-ți arată un drum clar pe care trebuie să-l urmezi pentru a ajunge la locul dorit. Trebuie să-ți dai seama singur de locația misiunii, iar asta o poți face doar citind cu atenție instrucțiunile. În aceste momente jocul pare un fel de diablo 1, dar chiar și acolo mai aveai unele săgeți de orientare. Drept urmare, trebuie să ai ceva experiență în jocurile RPG pentru a putea duce la bun sfârșit povestea din The Quest.
Sistemul de luptă din joc este unul turn-based dar nu bazat pe acțiune, ci mai degrabă pe poveste, lucru similar cu jocurile RPG de tip anime. Chiar dacă adversari isunt destul de variați, luptele nu sunt în centrul poveștii. În ceea ce privește harta, mobii nu se respawnează, lucru rar întâlnit, din nou, în jocurile RPG. Specific însă stilului de joc, acești mobi sunt organizați pe clase și nivel, iar dacă te aventuriezi în zone unde sunt adversari de nivel mare și tu nu ești suficient de dezvoltat riști să pierzi jocul. Fiecare adversar are slăbiciuni, iar exploatarea lor e de multe ori singura sau cea mai sigură metodă de a-ți asigura victoria.
Per total, The Quest este un joc solid, surprinzător pe alocuri și foarte bine gândit. Acțiunile, hainele, modul de abordare, toate aceste elemente influențează felul în care progresezi, iar acțiunea este mai mult decât suficientă. Pe lângă cele amintite mai sus, jocul are multe alte elemente mici, dar semnificative, care te fac să stai conectat cât mai mult pe el. Există jocuri de cărți în unele momente, ai posibilitate să produci poțiuni, iar sistemul de luptă îți dă și el multe posibilități, permițând chiar să execuți mișcări combinate, mai puternice decât cele uzuale. Sistemul de luptă puțin plictisitor la prima impresie și lipsa indicatoarelor evidente de mișcare sunt singurele minusuri pe care le-aș putea remarca la gameplay. jocul are și un DLC disponibil pe Steam numit Islands of Ice and Fire care aduce și mai mult conținut, deblocând o nouă parte a hărții și aducând misiuni noi.
Grafică și sunet
grafica nu este punctul forte al lui The Quest. Chiar dacă personajele sunt desenate și ilustrate frumos, mișcările, elementele vizuale și artistice sunt învechite. Jocul compensează prin gameplay și poveste și nu pune baza pe grafică. Dacă vrei să-l încerci pentru a avea o experiență grafică modernă nu îți recomand pentru că vei fi dezamăgit. Nu vreau să spun că grafica este proastă, ea este doar învechită. Elementele desenate sunt unice și plăcute.
Sunetul este însă destul de bun, fiecare personaj are un sunet propriu, inamicii pot fi identificați prin sunetele care le fac și fondul sonor este destul de bun. Coloana sonoră vine însă sub formă de DLC lucru care l-am mai văzut la multe jocuri și mi se pare o prostie sau o modalitate de a produce ceva bani în plus pentru producători. Înteleg faptul că muzica a trebuit plătită pentru joc, toată lumea o plătește, dar dacă nu te încadrezi în bugetul inițiat cu ea mai bine ai băga cei 2 euro în prețul jocului decât să o vinzi separat.
Concluzie
The Quest este un RPG ambițios, produs de o companie mică, dar care ridică pretenții mari la gameplay și poveste, lucru excepțional pentru astfel de jocuri mici. grafica și sunetul nu sunt însă la același nivel. jocul costă 10 euro pe Steam și nu este o investiție rea, iar dacă sunteți fani RPG vă recomand să-l cumpărați pentru că nu veți regreta un minut alegerea făcută. Gameplay-ul este solid, progresul este liniar, dar influențat de acțiunile jucătorului, iar complexitatea jocului este rar întâlnită.
Majoritatea jocurilor sunt produse în acest moment în Europa, America de Nord sau Asia. Un titlu produs însă în Africa, Camerun mai exact, Aurion: Legacy of the Kori-Odan care a fost lansat de curând pe Steam a stârnit un interes destul de mare în lumea gamerilor. Producătorul, Kiro’o Games a lansat o campanie Kickstarter pentru a finanța jocul și a fost un succes imediat. L-am testat și noi și am fost plăcut surprinși de ceea ce am găsit. Jocul este un RPG de acțiune bazat pe mitologia Africană.
Povestea
Aurion: Legacy of the Kori-Odan ne propune o poveste plasată pe o planetă numită Auriona, bazată pe cultura Africană. Persoanjul principal este Enzo Kori-Odan, prințul unui ținut numit Zama. El este principalul moștenitor al tronului din Zama, însă în momentul în care trebuia încoronat, o ambuscadă condusă de cumnatul său îi pune viitorul în pericol. Împreună cu soția sa, Erine Evou din Soma, prințul pornește într-o expediție pentru a-și recâștiga tronul, iar pentru a reuși acest lucru el are nevoie de sprijinul țărilor vecine. În aventura sa Enzo întâlnește noi culturi, descoperă dilemele geopolitice și existențiale ale funcțiilor de rege și regină și trebuie să descopere răspunsuri care să-l ajute să-și recâștige tronul.
Aurion este un concept care definește planeta Auriona, este un fel de forță a planetei, care poate fi controlată doar de anumite personaje. Această forță le dă celor care o pot controla abilități unice de luptă și le permite să evolueze în timp, să-și dezvolte capacitățile și să devină mai puternici. Conceptul este oarecum similar cu cel al Forței din Războiul Stelelor, dar se aplică unei culturi care se împarte pe 6 continente și este formată din 6 categorii etnice distincte, cu un trecut tumultos între ele.
Gameplay
Aurion: Legacy of the Kori-Odan este definit ca un RPG de acțiune, dar eu nu l-aș clasifica chiar așa. Jocul este, în opinia mea, un platformer 2D, cu elemente de RPG, plin de acțiune în timp real. Gameplayul este împorțit practic în două părți: explorarea și luptele. Prima parte, cea de explorare implică plimbarea ta pe hartă, cu scopul de a culege iteme, a vorbi cu personajele și a alege questurile și misiunile. De aici și etichetarea jocului ca un RPG. Totuși, jocul nu este încărcat de elemente masive RPG, nu implică multe dialoguri și umblatul după loot, ci mai degrabă, această parte a gameplayului este menită să îți dezvăluie povestea, care este una extraordinară.
Jocul în partea aceasta de explorare este tot un platformer de fapt, care îți permite să te miști pe o hartă de la stânga la dreapta, cu libertate verticală însă, iar mișcările posibile sunt, de asemenea, specifice platformerelor. Poți să mergi sau să alergi, să sari, să te urci, să înnoți, dar ai și elemente specifice RPG-urile, cum ar fi să-ți procuri mâncare, să discuți cu personajele și să îți dezvolți caracteristicile personajului sau să culeți unele obiecte.
Eu nu sunt mare fan al jocurilor clasice RPG și am mai spus acest lucru în nenumărate rânduri, pentru că nu am răbdare să stau la loot și să citesc marea majoritate a dialogurilor, pierzând timpul aiurea. În cazul Aurion: Legacy of the Kori-Odan a fost totuși diferit. Dialogurile nu sunt așa de multe și stufoase, iar marea lor majoritate chiar au sens și conturează povestea. Jocul a fost creat inițial în franceză, iar traducerea în engleză a fost făcută destul de slab și astfel există dialoguri cu greșeli în ele, lucru semnalat și de mulți utilizatori, dar pe mine nu m-a deranjat. Dacă vrei să înțelegi, pricepi tot ce e pe acolo, fără prea mari probleme. Povestea pe care o descoperi explorând este una din cele mai bune pe care le-am văzut în jocuri. Este solidă, unică, dintr-o perspectivă nouă și mie mi-a plăcut enorm.
Dacă ai răbdare să discuți cu suficiente personaje vei descoperi misiuni noi și alte activități opționale în joc, ce îmbogățesc experiența de gaming, care oricum este destul de mare. Poți găsi misiuni conexe, deblochezi monștri și specii mitice, adaptate din folclorul African, dar și multe alte lucruri interesante. Partea care mi-a plăcut mie cel mai mult la joc (urmărind povestea) este însă lupta. Lupta este creată în același decor 2D și este o combinație între o bătaie corp la corp, cu elemente și mișcări puternice similare cu cele din Street Fighter 2.
Sistemul de luptă este în timp real, foarte diferit de genul RPG și implică o dinamică foarte rapidă în care trebuie să adaptezi stilul de luptă cu strategia. Joci cu Enzo, care posedă o serie de mișcări care devin din ce în ce mai puternice cu trecerea timpului și acumularea de experiență și pe care le poți combina, mai ales când chemi soția să se alăture în luptă. Schemele sunt foarte tari, mi-a plăcut mult dinamica lor și dinamica celor două personaje. Nu poți schimba însă personajele, pentru a stabili unul principal și celălalt secundar, dar este bine și așa, pentru că cei doi se completează foarte bine și luptele sunt dinamice și rapide.
Fiecare adversar este conturat foarte bine de poveste și posedă abilităși unice. Aurion: Legacy of the Kori-Odan nu este un joc în care te duci să bați monștrii care au toți același stil și care pot fi înfrânți la fel. Fiecare are povestea lui, care se transpune apoi în luptă. Dacă stai să citești și să explorezi, vei reuși să descoperi istoria fiecăruia și astfel vei știi cum să adopți cea mai bună strategie pentru victorie. Per total, jocul ne oferă căteva ore bune de acțiune și aventură. veți avea nevoie de cel puțin 14-16 ore să terminați jocul, fără a explora toate misiunile secundare, iar acest lucru justifică prețul de 19,99€ de pe Steam.
Grafică și sunet
Grafica este realizată în 2D, dar decorurile și elementele grafice sunt toate moderne. Cele 6 continente sunt realizate distinct, la fel și personajele de etnii diferite. În general, ilustrațile sunt realizate impecabil. Jocul suferă însă câte puțin din cauza vitezei de mișcare. Fiind un joc rapid, unele elemente grafice devin blurate la mișcare multă și asta poate deranja unii jucători. Animațile sunt însă destul de bine realizate și mie mi-au plăcut. Se putea pune accent puțin pe mișcările speciale în timpul luptelor, eventual să folosească un slow-motion la executarea atacurilor speciale, pentru a fi văzute mai în detaliu, dar nu este rău nici așa.
Pe partea de sunet, Kiro’o Games au făcut o treabă foarte bună. Muzica are un specific African, cu influențe clare din cultura țărilor de pe continent. Dialoguri nu există în joc, toate sunt sub formă de text, deci aici nu avem ce discuta.
Concluzie
Aurion: Legacy of the Kori-Odan m-a surprins în mod extrem de plăcut și m-a făcut să-mi aduc aminte de titlurile foarte bune gen platformer pe care le jucam în copilărie. Punctul cel mai bun al jocului este povestea, care este realizată magistral și este dezvăluită și dezvoltată pe parcursul jocului. gameplay-ul nu este unul standard, jocul nu este nici un platformer clasic, nu este nici un joc de acțiune clasic, dar nici un RPG clasic. Nu îl poți cataloga sub o singură categorie, însă nici nu este ciudat de jucat sau greu de înțeles. Jocul este unul extrem de solid, care își justifică prețul de 19,99€, lucru pe care nu îl putem spune despre multe jocuri noi lansate în aceași categorie de preț. Recomand jocul tuturor, iar dacă aveți posibilitatea să îl cumpărați vă recomand să o faceți, merită banii și timpul petrecut să-l joci.
Bastard Bonds este un joc nou lansat pe Steam, care mi-a trezit interesul când am văzut că are o avertizare legată de rating când vrei să-i accesezi pagina. Jocul este destinat exclusiv adulților, iar din imaginile oficiale ale jocului nu am văzut nimic care să-mi trezescă suspiciuni legate de motivul pentru care a primit ratingul M. De obicei jocurile primesc astfel de ratinguri din motive legate de violență excesivă, nuditate și așa mai departe. Astfel de lucruri am văzut în jocuri precum GTA, Mortal Kombat sau The Witcher, dar nici unul dintre acestea nu se aseamănă cu Bastard Bonds. Acesta este un joc RPG tactic, cu acțiune rapidă, multe opțiuni de personalizare și un univers vast în joc cu peste 200 de locații și care promite peste 20 de ore de gameplay.
Poveste
Sistemul de justiție nu mai este eficient și astfel, criminalii, nebunii, oamenii violenți, în general, sunt lăsați liberi pe insula Lukatt. Fie că ești vinovat sau inocent te aflii între acești proscriși și în sfârșit ai posibilitatea să-ți creezi propriul destin. Adună-ți o echipă de criminali, iartă-le păcatele sau pedepsește-i, folosește-i ca forță de muncă sau cheamă-i alături de tine în luptă, iar inamicii măcelărește-i sau cruță-i, fă practic ce vrei. Caută o cale de scăpare sau fă-ți un nume printre proscriși.
Gameplay
Bastard Bonds este un joc tactic de tip RPG, care tratează subiecte sensibile, mai ales pe partea de caractere umane, iar din acest motiv a primit ratingul M. Când intri în joc primești opțiunea de a personaliza caracterul principal, alegând în primul rând pedeapsa pentru care a fost încarcerat, fie că a fost pe bună dreptate sau a fost o mușamalizare sau acuzație pe nedrept. Opțiunile includ crimă, furturi, violuri, tentative de omor sau răpiri, dar și subiecte hilare, precum erezie, blasfemie sau sclavie sau pur și simplu alegi să spui că nu știi motivul. Îți poți personaliza caracterul cum dorești. Poți alege un personaj feminim sau masculin, îl poți personaliza cum vrei și primești niște puncte de experiență pentru a atribui personajului caracteristicile pe care le dorești. Din acest punct de vedere, sistemul este destul de complex, iar împătimiții de jocuri RPG vor pierde ceva timp cu personalizarea, eu am trecut însă destul de repede peste ea.
Pe partea de gameplay, Bastard Bonds se împarte în două etape, specifice oricărui joc RPG: explorare și luptă. Sistemul de mișcare și control este clasic pentru titlurile RPG și totul se poate controla cu mouse-ul sau îți poți creea scurtături pe tastatură. Jocul presupune să-ți faci o echipă și fiecare nivel permite folosirea a 4 personaje, care pot fi folosite pentru a explora mediul și a găsi obiecte, personaje suplimentare și pentru a rezolva puzzleuri sau misiuni specifice. Poți să alegi ca cele 4 personaje să exploreze împreună sau pot fi despărțite pentru a acoperi mai mult spațiu într-un timp mai scurt. Mișcarea se face pe sectoare prestabilite, fiecare personaj putându-se mișca un anumit număr de spații. Similar cu jocurile RPG clasice, găsești semne pe care le poți citi, poți interacționa cu diferite personaje purtând conversații sau lupți în momentul în care întâlnești adversari.
În momentul în care întâlnești un adversar, jocul se schimbă, trecând de la o explorare cu mouse-ul la un sistem de luptă specific jocurilor de strategie. Fiecare personaj are abilități proprii, care variază între atacuri corp la corp, la folosirea magiei sau a poțiunilor. Sistemul de luptă se bazează pe o abilitate numită „Risc”. Fiecare personaj poate executa o acțiune pe tură, iar fiecare acțiune executată îți umple o coloană de experiență, iar dacă îl umpli vei primi un bonus de apărare și experiență. Dacă cumva mori, ai 2 opțiuni, să accepți un game over sau să reîncepi nivelul de la 0. Dacă un membru al echipei moare, acesta este trecut ca accidentat, iar echipamentul cu care era echipat se împrăștie pe jos, ca în primul Diablo, de exemplu. Când termini nivelul, ai o placă cu căsuțe și trebuie să apeși pe una dintre ele. Dacă prinzi o cruce personajul este readus la viață, dacă prinzi un cap de mort nu-l vei putea folosi nivelul următor, iar la următoarea placă va trebbui să încerci din nou să găsești crucea.
Jocul este practic un RPG cu nivele, în care ai personaje fantastice, dar care pleacă de la povestea cu criminalii prezentată la început. Adică mie mi se părea mai potrivit dacă tot au ales povestea respectivă să folosească personaje umane sau mai realiste măcar. În plus, jocul este presărat de momente erotice, simulări de sex și nuditate, care pot fi dezactivate din meniu, iar dacă alegi acest lucru vezi totul cenzurat. La enginul grafic ales nu mi se par prea potrivite nici aceste scene, adică dacă vroiau să facă jocul unul cu tentă erotică puteau măcar folosi un engine mai bun, mai clar, așa este acolo pus doar pentru a zice că îl ai. Per total gameplayul nu este rău, jocul este destul de bine conceput, dar mie mie se pare că nu se prea leagă multe lucruri și că lipsește un concept adevărat pentru joc.
Grafică și sunet
Cum spuneam puțin mai devreme, engine-ul grafic este unul clasic, pixelat, asemănător cu cele prezente în anii 90. Este greu să creezi de unul singur un joc cu grafică de ultimă oră așa cum fac studiourile mari, dar este o adevărată adunătură de jocuri cu grafică de genul acesta pe Steam, marea majoritate destul de slabe. Bastard Bonds se diferențează însă prin complexitatea și logica din spatele nivelurilor. Se vede ca fiecare nivel este conceput individual prin diversitatea obiectelor din ele. Adică nu vei găsi un nivel cu o anumită temă care să aibă aceleași elemente grafice cu cele de altă temă. Fiecare nivel este unic în felul său și asta e un lucru bun. Dacă enginul era unul mai nou, atunci puteam vorbi de o capodoperă.
Pe partea de sunet lucrurile stau mai bine. Fondul muzical a fost achiziționat de către producător și este format din piese instrumentale lucrate foarte bine de un compozitor numit Peter Olson. Le puteți asculta aici: https://hammerspace.bandcamp.com/album/bastard-bonds-ost dar nu au nici un efect fără joc. În joc însă, acompaniate de efectele sonore, acestea crează o atmosferă încărcată foarte bună.
Concluzie
Bastard Bonds este un RPG destul de bine lucrat, solid, unic aș putea spune. Mie mi s-a părut că povestea nu se prea leagă de acțiunea presărat ăde scene erotice, dar violența este la locul ei în joc. Coloana sonoră este excepțională, dar mi-ar fi plăcut să văd un engine grafic mai modern. Nu mă deranjează de obicei motoarele clasice, dar dată fiind complexitatea jocului și acțiunea, eu cred că s-ar fi potrivit mai bine o grafică mai complexă. Luând în considerare toate aspectele, prețul de 19,99€ este corect, iar jocul va fi apreciat de fanii genului.
Epic Flail este un joc 2d cu un ritm rapid, bazat pe lupte de gladiatori cu tematică din scenele Japoneze de anime, ce este creat de către Noxus Limited. Epic Flail te ține în arenă, obligându-te astfel să lupți în diferite moduri și să înfrângi celelalte legende ale arenei, uneori chiar zeii înșiși.
Atenție: acest joc este provoacă dependență și vei petrece ore în șir, provocându-te pe tine și prieteni, pentru a vedea care va fi încoronat drept campion în ultima arenă.
Puncte Forte
• Grafică și coloană sonoră impresionante
• Personaj adorabil cu care lupți
• Joc „Hack N Slash”
• Nivele cu inamici unici
• Dificultate de nivel progresivă
• Tablă cu realizări și scoruri maxime
Gameplay
Scopul jocului Epic Flail este de a supraviețui cât mai mult, în timp ce te lupți cu gladiatorii din arenă. Este un joc destul de simplu de învățat și jucat, dar puțin cam dur. Controalele sunt foarte ușoare: din tastele săgeți dai direcția unei săgeți ce o ai deasupra capului, iar de pe tasta x executezi comanda.
La început, vei pierde de câteva ori, până te vei obișnui cu controlul, iar apoi vei observa că nu este chiar așa de greu. Acest joc este bazat pe mișcări bruște, ceea ce înseamnă că dacă nu lovești adversarul la timp, vei fi omorât. Tocmai de aceea, este mai bine să ai răbdare în anumite momente și să nu ataci, decât la momentul potrivit. Primele 3 nivele nu sunt chiar așa grele, dar de la al patrulea, treaba se schimbă jocul introducând inamici mai greu de înfruntat, țepi la care trebuie să fi atent să nu intrii în ei, deoarece vei muri, sau te vor lega de un stâlp, iar tu va trebui să lupți doar într-o anumită arie de joc.
Concluzie
Epic Flail este un joc ce necesită un nivel puțin mai ridicat de răbdare și abilitate față de cerințele altor jocuri. Este bine, deoarece este un joc care se bazează doar pe abilități, pe care le prinzi jucând din nou și din nou, până îți faci reflexele potrivite.
Torment: Tides of Numenera este un RPG de strategie produs și distribuit de inXile Entertainment. Torment: Tides of Numenera este succesorul tematic al lui Planescape: Torment, lansat în 1999, unul dintre cele mai apreciate jocuri de rol din toate timpurile. Tides of Numenera îți permite să explorezi teme similare profunde și personale.
Poveste
Explorează Pământul peste un miliard de ani în cadrul SF al Numenera. Descoperă o nouă lume construită peste rămășițele celor care au dispărut, și civilizațiile super-avansate și pune-ți amprenta asupra acestei lumi. Ia o sumedenie de decizii, suportă consecințele și caută răspunsul la întrebarea supremă: Cât valorează viața unui om? Înainte ca cea de-a Noua Lume să ia naștere, numeroase civilizații s-au ridicat și au decăzut, lăsând în urma rămășițe ale tehnologiei avansate. Un om descoperă o modalitate de a folosi aceste dispozitive, cunoscute ca numenera, pentru a trece dintr-un corp în altul și pentru a păcăli moartea. Această metodă trezește o forță străveche și mortală, The Sorrow, care încearcă să ucidă pe cel care păcălește moartea și pe posesorii corpurilor pe care le-a folosit: inclusiv pe tine.
Gameplay
Vei juca în rolul ultimului paria alungat. Acest lucru înseamnă că vei juca cu un caracter predefinit. La început vei alege dintre un caracter masculin și unul feminin. Aceasta este o alegere expansivă ce va avea un impact asupra reactivității jocului și va deschide noi povești potențiale pentru tine. Aceasta nu va afecta însă statisticile, abilitățile, gameplay-ul de bază sau alți factori. În Torment: Tides of Numenera tu definești caracterul personajului și nu el te definește pe tine. Tu decizi ce este moral și ce nu, ce este bine și ce este rău. Caracterele cu care interacționezi vor ține minte ceea ce le-ai spus și vor interacționa cu tine în consecință. Practic tot ceea ce faci, sau ce alegi să nu faci, are consecințe în dinamica jocului. Jocul are multiple finaluri și povești și este practic imposibil să vezi tot ceea ce are de oferit într-o singură sesiune de joc, de aceea producătorul îți recomandă să joci relaxat fără a te gândi că vei pierde ceva, iar când termini jocul să-l începi din nou pentru că vei avea o altă experiență la fiecare joc.
Asta este ideea din spatele jocului, pentru că este gândit să fie jucat de numeroase ori, pentru ca la final să ai o experiență completă. Totuși, acest sistem de joc necesită o anumită dedicare și răbdare. Eu vin și scriu acest review după aproximativ 20 de ore de joc și în acest moment nu îmi prea mai vine să mă mai joc, dar poate că privesc jocul din priviința unui outsider al lumii Planescape. Lumea din Numenera este o recreare digitală a jocului RPG de masă în universul Planescape. Aventura are loc în lumea numită Ninth World (a Noua Lume), plasată un miliard de ani în viitor.
Primul lucru cu care te confrunți în joc încă din primele minute este faptul că moartea nu este sfârșitul. Când mori, intri în labirintul lui Castoff în interiorul propriei minți. Aici este indicat să explorezi, să cauți adevăruri de mult ascunse, descoperi secrete ale poveștii, găsești indicii noi și te vei întoarce la viață mai înțelept ca înainte să mori. Când revii la viață ajungi pe Pământ și vei întâlni primii doi companioni. În total, jocul ne oferă 6 companioni și ptem alege să mergem în aventură cu până la 3 dintre aceștia odată. În timpul luptelor preluăm controlul și asupra lor și putem să folosim armele și abiolitățile fiecăruia. De asemenea controlăm și cum evoluează în level-up. În funcție de cum îi upgradăm, aceștia ne vor debloca și nouă abilități și puteri speciale.
Puterile le aduni găsind așa numitele „Cyphers”. Acestea sunt arme care au puteri speciale și pot aprinde o zonă mare, pot summona extratereștrii sau creaturi fantastice sau pot lua viața inamicilor. Totuși, acestea trebuie utilizate cu grijă, pentru că fiecare dintre aceste arme este unică și poate fi folosită doar o dată. Dacă le strângi, iar ești dezavantajat, pentru că cu câte ai mai multe asupra ta, acestea îți afectează capacitatea de luptă sau pot chiar și exploda în inventar și să te ucidă. Totuși, aceste puteri sunt cea mai bună armă pe care o poți găsi în joc, deoarece acestea nu ratează niciodată și de cele mai multe ori sunt fatale pentru inamici.
Nu vreau să intru prea mult în detalii și să vă stric experiența de joc, așa că am să mă opresc aici. Pot spune că Torment: Tides of Numenera este interesant și unic în felul său, însă este conceput în așa fel încât te obligă să-l joci în mod repetat. Ca să acoperi tot ce are jocul de oferit ai nevoie de multe ore de joc și multă răbdare, însă pentru pasionații de RPG-uri fantastice, jocul este extraordinar. Povestea este bine conturată, bine lucrată și dezvăluită în totalitate abia după mai multe ture de joc.
Grafică și sunet
Motorul grafic din Torment: Tides of Numenera este contrastant. Pe de-oparte, grafica din timpul jocului, adică aceea aplicată personajelor, inamicilor și a terenului este extrem de bună, modernă și în concordanță cu tema jocului. Personajele sunt bine lucrate, inamicii, extratereștrii și elementele de structură la fel, iar animațiile sunt concepute inteligent. Pe de altă parte, interfața jocului pare desprinsă dintr-un joc din anii ’90. Dialogurile sunt toate înghesuite într-un dreptunghi din partea de jos a ecranului și de multe ori nu încap cu totul în acesta, așa că trebuie să dai în jos ca să citești tot și să alegi răspunsul potrivit. Lipsa sunetului pe partea de dialoguri contribuie și el la discrepța menționată anterior și crează impresia că jocul este un amalgam de nou și vechi.
Concluzie
Torment: Tides of Numenera nu este un joc ușor de explicat. Cel mai ușor mod de a-l defini ar fi să-l numesc „interesant”. Jocul îmbină elementele „clasice” cu cele „moderne” într-un joc inovator. Ideea jocului este bună, mi-a plăcut mult faptul că moartea nu mai reprezintă un sfârșit al jocului, iar povestea este interesantă, însă pentru a o putea înțelege în profunzime trebuie să joci mult și să repeți jocul încercând să iei alte decizii pentru a se creea o poveste nouă. Ai nevoie de multă răbdare și trebuie să fii pasionat ca să îl termini cu adevărat și va atrage cu siguranță fanii genului RPG, însă marea majoritatea a jucătorilor îl vor abandona după 1 poate 2 încercări finalizate.
NeocoreGames au anunțat astăzi că The Incredible Adventures of Van Helsing: Extended Edition este acum disponibil pe PlayStation 4 și PlayStation 4 Pro la prețul de 19,99 euro, în urma lansării pe Xbox One, PC și Mac din 28 februarie.
„Jocul este debutul nostru pe uimitoarea consolă de la Sony și suntem foarte mândri să ne aflăm printre rândurile de jocuri nemaipomenite de pe această platformă.”
Versiunea pentru PlayStation 4 Pro profită din plin de avantajele oferite de caracteristicile controllerului DualShock4, iar aceasta vine cu un Platinum Trophy, noi efecte de speciale și de sunet împreună cu toate DLC-urile lansate până acum. Jocul rulează la rezoluție 4K pe PS4 Pro.
The Incredible Adventures of Van Helsing este un action-RPG plasat în Bargovia, o lume gotică împânzită de monștri, știință și umor. Joci drept cel mai popular vânător de monștri, Van Helsing, care salvează ziua împreună cu partenera sa, Katarina.
Vă învit să aruncați o privire la trailerul jocului mai jos.
The Incredible Adventures of Van Helsing: Extended Edition PS4 Review
Poveste9
Gameplay9
Grafică și sunet10
Portare pe consolă6.5
8.6Scor
Reader Rating: (0 Votes)
0.0
În urmă cu un an și jumătate testam pe PC The Incredible Adventures of Van Helsing: Final Cut, un joc care mi-a trezit amintiri plăcute din copilăria mea și l-am comparat mult cu Diablo. Săptămâna aceasta a venit varianta jocului pe Playstation 4, sub numele de The Incredible Adventures of Van Helsing: Extended Edition. De ce Extended Edition? Pentru că pe console nu a apăriut episodic ca pe PC, dar, practic, este vorba despre același joc, portat acum pe console. Lăsând în urmă tot ce am învățat jucând pe PC, am decis să încercăm jocul și să ne facem o părere proaspătă despre el și despre cum se potrivește în momentul de față cu cerințele jucătorilor și standardele de calitate din 2017.
Poveste
Acțiunea din The Incredible Adventures of Van Helsing: Extended Edition are loc într-un ținut numit Borgovia, unde un grup de cercetători amenință să distrugă pacea. Personajul principal este un vânător de monștrii din faimoasa familie van Helsing, iar tovarășa sa de drum, este, în mod ironic, o fantomă, pe nume Lady Katarina. Misiunea ta în joc este să salvezi lumea, iar povestea poate deveni extrem de încurcată și personajele întâlnite îți dau mereu impresia că nu sunt ceea ce par.
Tărâmul Borgovia pare extrem de familiar. La fel și personajele întâlnite, dar și numele acestora. Luând în calcul faptul că producătorii jocului sunt unguri, părerea mea este că inspirația pentru tot ținutul din joc este una populară, din zona Transilvaniei, iar monștrii seamănă foarte mult cu cei din legendele populare românești.
Gameplay
Chiar de la început, ai de ales între 3 jucători: Hunter, Thaumaturge și Arcane Mechanic. Eu am ales să joc cu Hunter, pentru că la orice joc RPG, îmi place cel mai mult să joc cu un personaj care se bazează mai mult pe forță și luptă corp la corp, decât pe magie. Alegerea mi s-a părut imediat înțeleaptă, mai ales că fantoma Lady Katarina, se bazează pe magie.
Gameplay-ul este foarte asemănător cu cel din Diablo. Ai o hartă mare în față, ascunsă în mare parte, care poate fi explorată într-u totul. Acțiunea te duce repede într-un oraș, unde ai la dispoziție questuri, vânzători și artefacte, personaje diferite și cu interese diverse. Unele questuri îți sunt impuse, însă la altele ai posibilitatea de a refuza. Foarte asemănător cu Diablo, din nou, eroul are un set de arme, armuri, inele și artefacte și un inventar, unde poate stoca aur și arme găsite. Nu lipsesc poțiunile de viață (roșii) și mana (albastre), iar armele pot fi vândute sau abandonate. Fiecare acțiune pe care o duci la bun sfârșit te recompensează cu experiență, cu ajutorul căreia poți îmbunătăți statisticile de bază ale eroului, îi poți crește viața, rezistența și puterea magică. Toate aceste sunt influențate și de arme. Armele sunt diferite, iar cele care nu se potrivesc profilului tău de jucător pot fi date și fantomei care te ajută. Pe lângă cele trei elemente amintite mai sus, personajul își dezvoltă o serie de abilități, pe care le deblochezi tot odată cu experiența acumulată. Sunt 8 abilități disponibile pentru fiecare personaj, iar fiecare dintre acestea pot fi upgradate la nivelul 10. Fiecare abilitate are și unele puteri care pot fi și ele deblocate. odată ajuns la nivelul 20, personajul deblochează abilitățile de nivel 2, care sunt variante îmbunătățite ale primelor, iar la nivelul 40 se deblochează abilitățile de nivel 3. Aveți aici un gameplay înregistrat de noi, cu primele misiuni, pentru a vă face o idee despre cum este jocul:
În mare parte jocul este aproape identic cu cel pentru PC, însă fiind implementat pentru console are elemente specifice acestora, iar eu voi încerca să pun accent exact pe acestea. Jocul rulează destul de fluent pe PlayStation 4 la rezoluție full HD (1080p) și în 60fps. La portul pentru Xbox One au fost multe discuții despre proasta optimizare a jocului, însă eu nu am observat probleme majore de control sau funcționalitate pe PS4. Fiind un joc masiv care îți folosea o mare parte din tastatură pe PC, marea mea curiozitate a fost să aflu cum voi folosi maneta în joc. Folosim ca să ne mișcăm. Interacționăm cu caracterele din joc folosind . Când atacăm inamici vom folosi și și interacționăm cu lumea folosind și în combinație cu și . Poțiunile le folosești cu ajutorul săgeților , iar puterile speciale cu . Practic, The Incredible Adventures of Van Helsing: Extended Edition folosește toate butoanele controllerului și, spre deosebire de varianta pentru PC, nu ți le poți schimba, deci este vorba despre un proces de învățare. Maparea lor este destul de bună, însă în luptele mai grele când trebuie să activezi constant poțiuni de viața lucrurile devin ceva mai complicate. Spre deosebire de PC a trebuit de cele mai multe ori să mă opresc din mișcare pentru a muta degetul stâng pe butonul corespunzător și asta m-a făcut mai vulnerabil în joc.
Marea majoritate a questurilor de pe PC sunt prezente și pe PS4, însă de această dată questurile ușoare de care m-am plâns pe PC au fost de dificultyate normală, iar cele grele m-au solicitat destul de mult cu toate că dificultatea aleasă a fost joasă. Pentru posesorii de PlayStation Plus, The Incredible Adventures of Van Helsing: Extended Edition are și multiplayer în care poți juca cooperativ sau PvP și poți aduna trofee.
În amre parte, jocul este aproape identic cu varianta pentru PC de acum 2 ani și nu am observat schimbări nici la misiuni, nici la gameplay. Singura diferență notabilă, în minus, după părerea mea, este controlul ceva mai dificil decât pe PC și mai ales lipsa opțiunilor de personalizare a jocului.
Grafică și sunet
Unul din lucrurile foarte bune la varianta pentru PC a jocului a fost grafica. Dacă nu știi că jocul este unul indie, grafica din The Incredible Adventures of Van Helsing: Extended Edition o poți asocia lejer cu aceea a unui titlu produs de o companie de top. Personajele, interfața, terenul, clădirile, animațiile, practic tot ce ține de grafică arată perfect pentru ceea ce este acest joc. Inamicii sunt creați frumos și întruchipează bine mitologia, de aceea, am spus mai devreme că se văd foarte multe elemente similare cu legendele românești. Jocul dispune de o serie de mini filmulețe, în timpul acțiunii, care sunt realizate foarte bine. Acompaniate de un dialog excelent realizat, aceste scene sunt excelente. Dacă la varianta PC puteai să-ți personalizezi interfața mutând elemente ale acesteia pe ecran, la varianta PS4 acestu lucru nu este posibil. În partea dreaptă sus ai harta, în partea stângă panou lde control al companionului, în stânga jos este panoul de resurse, iar în dreapta jos abilitățile de luptă și cele magice.
Dialogurile de care am vorbit și mai sus, mai ales între protagonist și Lady Katarina, sunt toate interpretate cu voce și sunt realizate excelent. Fantoma are o personalitate puternică și un limbaj pe măsură, iar transpunerea acestuia în joc este superbă. Chiar și inamicii dispun de un dialog interpretat, iar dacă asculți cu atenție, îți dai seama imediat de intenții sau poți să realizezi cine are „două fețe”, dintre cei cu care interacționezi. Există totuși înbunătățiri pe partea de sunet față de varianta PC, efectele sonore și dialogurile fiind remasterizate.
The Incredible Adventures of Van Helsing: Extended Edition aduce și funcționalități interactive cu controller de PS4, acesta reacționând la acțiunile jucătorului. El se aprinde în diferite culori în funcție de ceea ce faci, vibrează în lupte sau când se apropie inamicii și scoate sunete din joc.
Concluzie
Jucând din nou The Incredible Adventures of Van Helsing: Extended Edition mi-am adus aminte de ce mi-a plăcut așa de mult jocul original pe PC. Jocul este aproape perfect în gameplay, grafică și sunte însă unele elemente s-au pierdut la portarea pe consola PS4. Din păcate nu am găsit nimic acare să compenseze suficient cu acestea, singurul lucru adăugatcare m-a impresionat cu adevărat fiind efectele aplicate controllerului. Îmi păstrez părerea de acum doi ani spunând că jocul este unul dintre cele mai bune RPG-uri din ulta perioadă și merită încercat dacă nu ați făcut-o deja.
The Surge, jocul de role-playing inspirat din Dark Souls, este programat pentru lansare pe 16 mai pentru Windows PC, PlayStation 4 și Xbox One.
Dezvoltatorul Deck13, care e cunoscut pentru munca sa la Lords of the Fallen, ne promite o aventură brutală și axată pe lupta corp la corp. Plasat în viitorul apropiat când automatizarea a acaparat majoritatea sectorului global industrial, jucătorii iau rolul unui lucrător obișnuit într-o fabrică. Echipați cu un exo-suit modern, vor fi nevoiți să lupte pentru propria siguranță. Trailerul de mai sus prezintă lupte între oameni echipați aproape similar și roboți mecanici foarte înalți.
Într-un comunicat de presă eliberat recent, echipa Deck13 a pus accent pe mecanica de looting. Jucătorii vor putea să smulgă părți din adversarii lor mecanici și să-și upgradeze propriul exo-suit cu acestea, ceea ce sună foarte interesant.
Mitologia nordică, mai ales elementele legate de vikingi, viața și religia lor prezintă un imens interes în cultura media actuală. Vedem filme, seriale, documentare și jocuri care încearcă să exploateze această temă. Dacă vorbim de jocuri, The Banner Saga este primul care îmi vine în minte din această categoria dar mai sunt și multe altele, unele mai bune altele mai slabe. Acum am pus mâna pe un joc proaspăt lansat numit The Great Whale Road, creat de studioul spaniol Sunburned Games. Estetic vorbiind, când am văzut primele imagini mi-a sărit gândul direct la Banner Saga, dar din primele minute de joc mi-am dat seama că este ceva cu totul diferit.
Poveste
The Great Whale Road este un RPG cu poveste istorică și joc de tip turn-based. Acțiunea este plasată în Evul Mediu și îi are în centru pe locuitorii din teritoriul danez, Úlfarrsted, un sat situat pe o mică insulă în Marea Nordului pe granița danezo-saxonă. Jocul ne propune o campanie prin intermediul căreia vom traversa teritoriile actuale ale Danemarcei și Regatului Unit al Marii Britanii. Personajele primesc misiuni (questuri), progresează, sunt definite de clase diferite și pot fi echipate cu arme.
Gameplay
Fiind un joc bazat pe o poveste, acesta implică destul de multe momente în care va trebui să te oprești și să citești povestea pentru a înțelege ceea ce se întâmplă. Fiind un RPG, îți alegi una din cele 4 clase de personaje și roluri precum luptător, constructor de bărci, vânător sau preot. De asemenea, fiind un joc de tip turn-based, acest lucru indică un nivel de strategie care trebuie aplicat în joc. Lucruri bune luate individual, împreună însă puteau să fie mai bine închegate și am să încerc să vă explic și de ce în ceea ce urmează.
The Great Whale Road începe cu o poveste clasică pentru mitologia vikingă. Toți luptătorii din satul tău pleacă într-o expediție și nu se mai întorc și tu ești numit ca și căpetenie a clanului. Astfel îți începi aventura și pleci într-o misiune de răzbunare, iar primele minute din joc îl fac să pară unul de citit, să zic așa, un fel de nuvelă vizuală fără animații. Povestea este interesantă însă în acest punct eram confuz și aveam impresia că pozele din pagina de prezentare a jocului mi-au creat o impresie falsă asupra lui. După ce termin ide citit ești trimis în joc și îți primești misiunile. După fiecare misiune terminată primești un nou capitol să-i zic așa de citit. Povestea este interesantă și captivantă în mare parte, mai ales pe linia principală de joc, însă, din păcate, nu multă lume mai citește zilele astea și din acest motiv mulți jucători vor discredita jocul din acest aspect și este păcat.
Trecând la gameplayul efectiv, The Great Whale Road este împărțit în două etape, una de vară și alta de iarnă. Una este de planificare, iarna și cealaltă de acțiune, vara. Iarna trebuie să-ți rezolve problemele interne din sat, precum să cauți rezolvări în conflictele apărute între diferiți membrii ai societății tale sau să încerci să rezolvi misterul găinilor dispărute. Probleme nesemnificative pentru un luptător, nu? Trebuie totuși acoperite și acest lucru se face într-un stil similar cu cel al jocurilor de strategie, dar mult prea subțire pentru ca jocul să fie încadrat într-unul de acest fel. Poți să-ți trimiți țăranii la diverse munci, precum adunatul de mâncare, bunuri pentru comerț sau uz intern sau îi poți antrena pentru a-i transforma în soldați. Îți poți upgrada clădirile sau bărcile și aceste activități se realizează aproape instant, n ustai după ele ca în jocurile clasice de strategie.
Vara trebuie să explorezi, să vânezi și să faci diverse misiuni care implică lupta efectivă. Poți face și comerț, deci combini strategia și acțiunea și, spre deosebire de iarnă, jocul este mai alert și ai mai multe de făcut. Totul se învârte în jurul comerțului, pe care trebuie să-l faci pentru că ai nevoie de materiale pe care nu le găsești pe insula ta. Pentru a-ți proteja bărcile va trebui să te lupți și să îndeplinești anumite misiuni. Sistemul de luptă este unul de tip turn-based și ocupă mai bine de jumătate din toată activitatea din joc. Ai momente ca în Heroes of Might and magic când apare un adversar, adică o casetă de atenționare, să fiu mai precis, dai ok și intri în luptă. Armele sunt cam toate la fel, dar poți atribui anumite abilități luptătorului tău care fac lucrurile ceva mai interesante. Interesant e și faptul că oamenii tăi nu îți sunt tot timpul loiali și câteodată nu intră în luptă cu tine, ceea ce face luptele mai dificile și aduce un aer de incertitudine în joc. Din păcate însă, după un timp te aștepți la ceea ce urmează să se întâmple și totul devine extrem de previzibil și repetitiv, iar într-un final te plictisești.
Din păcate, tot jocul, cu excepția poveștii devine repetitiv și nu te scoate din rutine. Premisele erau bune pentru un joc de succes, dar producătorii se pare că au băgat ce le-a plăcut lor din alte jocuri în acesta și după ce au văzut că funcționează nu au insistat asupra lor și nu le-au dezvoltat suficient. Eu consider că ar fi fost de lucru la multe chestii, care sunt prezente dar nefinalizate. Lupta ar trebui să fie mai complexă, clasele în afară de cea de atac sunt cam inutile, vrăjile sau abilitățile să zic mai bine sunt prezente dar multe nu au efect, misiunile sunt repetitive și nu aduc nici un fel de prospețime odată cu progresul în joc.
Grafică și sunet
Pe partea de grafică, The Great Whale Road arată ca un roman pictat. Vă aduceți aminte de cărțile cu ilustrații pe care trebuia să le citim la școală, care la câteva pagini aveau câte un desen? Cam așa arată și jocul. Nu zic că acest lucru e rău, combinând cu fontul ales pentru text care e prezent mai tot timpul, dă impresia de roman, însă nu știu câți jucători va atrage această strategie. Grafica este realizată în 2D, într-un stil izometric și pe hartă te miști în stilul jocurilor de strategie ca Age of Empires 2, de exemplu. Designul hărții, costumele personajelor și tema jocului are inspirație istorică și producătorii se mândresc cu faptul că au reușit să captureze esența civilizației nordice. Coloana sonoră este caracterizată de un set de melodii specifice din nou jocurilor de strategie care încearcă să surprindă esența vremurilor pierdute în istorie, dar, specific acestor jocuri, tinde să intre în anonimitate pentru că va deveni ignorată de majoritatea jucătorilor.
Concluzie
Chiar dacă jocul are cam de toate, singurul lucru care pare să fie complet sau finalizat este povestea. În rest putem spune că are de toate și nimic, pentru că mai nimic nu este dus până la capăt. Premisele sunt bune și The Great Whale Road are premise bune, dar dă impresia că nu este finalizat, fiind de lucru pe toate planurile. Grafica este bună dar nu aduce absolut nimic inovator și nu are un factor „wow”, iar jocul pare mai degrabă o carte decât un produs digital. Nu mă înțelegeți greșit, jocul nu este rău, dar mă așteptam la mult mai mult și pentru ce are de oferit în acest moment este cam scump.
MyWorld a fost lansat pentru prima dată în San Francisco, CA, pe data de 15 martie 2017 pe platforma Steam. MyWorld este un 3D-RPG nou și unic multiplayer Sandbox mondial, în cazul în care poţi să-ţi creezi proprile mape şi să le împărtăşeşti prietenilor. Eliberați-vă imaginația! Puteți crea, împărtăși și juca aventuri 3D uimitoare cu comunitatea în creștere. Joacă MyWorld – unde Little Big Planet întâlnește sufletele întunecate, Zelda şi Diablo!
MyWorld este un joc în care jucătorii construiesc jocuri – oricine poate construi orice își imaginează pentru a fi jucat în orice mod de joc pe care doresc. Aceste jocuri pot fi apoi stocate în condiții de siguranță pe un fișier local sau încărcat pentru a fi distribuit și îmbunătățit de comunitatea MyWorld. Jucătorii pot construi scene stabile, regulile și pot decide cine joacă jocul, adică constructorii de joc pot seta un joc ca single-player, PvP sau Co-Op.
Spune Lee Bamber, CEO al creatorilor de jocuri: „Viziunea noastră a fost să creăm Lumea lui MyWorlds, un univers populat de jocuri create de utilizatorii MyWorld; unde puteți lua orice lume, și facând-o proprie, și cu controale ușor de utilizat, puteţi inventa experiențe pentru a juca și partaja cu prietenii. La lansare, vor exista aproape 100 de jocuri pentru a juca prin intermediul Steam, pe măsură ce comunitatea începe să producă și să împărtășească propriile lor creații, o să apară mai multe variante şi on-line.“
Încărcați jocul și ajungeți la „HUB”, o zonă în care puteți progresa prin intermediul programului prin portaluri. Toate cele frumos stabilite cu fiecare portal intitulat pentru ușurința de utilizare, este o atingere frumoasă, folosind această zonă în loc de meniul standard de start funcționează bine cu acest tip de joc. Este ușor să navigați în zona preferată, să schimbați personajele sau să părăsiți jocul prin portalul roșu intimidant. Această simplitate este o caracteristică cheie a programului și una care va fi potrivită pentru audiențele mai tinere. De fapt, jocul în ansamblul său are un simț despre el, care implică obiectivul său primar sunt jucătorii Minecraft, cei de 10-15 de ani, care caută ceva mai puțin avansat decât construirea.
Începând cu partea „jocului” din My World, se simte cel mai slab aspect al jocului în acest moment. Treci prin portalul tău și te duci la magazinul de aburi pentru a căuta conținutul comunității. Jocuri pe care jucătorii înșiși le-au creat și au postat pentru a vă juca. Este o abordare drăguță, având totul setat prin aburi, deoarece aceasta utilizează ratingul de abur, făcând-o ușor să găsească jocuri de top, dar în același timp se simte puțin ciudat. Necesitatea de a părăsi complet jocul și de a încărca un program secundar se simte depășită.
Redarea jocurilor este un amestec de distracție și plictiseală, acest lucru este mai mult decât probabil din cauza gamei de vârstă dorite pentru joc și a layout-ului simplu / controalelor pe care le-ați oferit. Ceea ce puteți juca este destul de limitat în prezent, și nimic în profunzime nu a atras ochii. Deși este evident că multe dintre jocuri au fost preluate mult timp, grație graficelor foarte simple, sistemelor vechi de școală care utilizează doar citirea, a devenit foarte monotonă foarte repede. Imaginați-vă o foarte veche școală World of Warcraft, dar cu opțiuni foarte limitate, și veți ajunge undeva aproape de jocuri
Este evident că pentru aceste jocuri făcute de jucători să devină distractive, trebuie să existe mai multe opțiuni în joc pentru a vă ajuta să vă conectați cu aceste creații. În această etapă timpurie a dezvoltării jocului nu este posibil acest nivel de complexitate, dar în viitor cine știe. Cu personalizare limitată a caracterului, interacțiune, controale simple și opțiuni limitate ale lumii. Partea de jocuri ale My World este slabă în acest moment, dar asta nu înseamnă ca este vina programului sau chiar jucătorilor / creatorilor.
Încă o dată, utilizarea controalelor simple vă ajută să creați lumi în cel mai scurt timp, cu o gamă bună de opțiuni de la peisaje la obiecte, la şefi. Petreceți destul timp aici și ați putea crea un peisaj foarte complex, de la piramide la păduri învechite. Există câteva opțiuni care lipsesc și care ar fi trebuit să fie incluse, chiar și în această etapă timpurie, cum ar fi râurile / lacurile și capacitatea de a avea diferite biomi – cum ar fi zăpada sau nisipul. Opțiunea cea mai apropiată disponibilă a schimbat fundalul orizontului la o imagine ușor diferită.
Abilitatea de a crea quest-uri și de a folosi dialogul personalizat este excelentă și așa cum se arată de mai multe ori – este simplu de utilizat. Acest lucru vă oferă libertatea deplină de a crea orice tip de aventură pe care o considerați potrivită, deși așa cum a fost explicat mai devreme, în momentul în care visele tale de o poveste grozavă nu se transferă întotdeauna într-un joc distractiv. În ansamblu, ideea unui joc în care puteți crea propriul RPG este un concept bun și programul de bază pe care îl utilizați este excelent. Cu o sumă potrivită de optimizare în locurile potrivite de dezvoltatori, My World ar putea fi un proiect excelent, deși unul potrivit pentru jucătorii mai tineri. Cea mai bună modalitate de a angaja utilizatorii în vârstă ar fi să facă din creație / program mai detaliat și mai aprofundat. Dar asta ar pierde ceea ce o face ideea astăzi. Un joc simplu care vă permite să creați ceea ce doriți cu povestea pe care doriți să o jucați. Poveste
My World este un joc de tip RPG, nu putem spune prea multe despre povestea acestui joc decât doar dacă avem curajul să pătrundem în adâncul acestui joc şi să ne creăm propria lume, propria poveste, propriile reguli. Putem spune că acesta este punctul forte al jocului şi cu ajutorul lui se va clasa curând în topul jocurilor RPG. Grafică
În opinia mea ca şi gamer care pune accent maxim pe grafica unui joc, grafica este cea mai importantă caracteristică urmată de poveste, sunet, etc. Grafica acestui joc este una specifică jocurilor de tip RPG, aş putea spune ca este mai mult decât suficient pentru un joc ca şi My World. Sunet
Sunetul care predomină în jocul My World este structurat perfect pentru a crea o atmosferă incitantă care să te facă să-ţi dobori până la ultimul adversar. Sunetul se schimbă în funcţie de mapa în care te afli, astfel te poţi relaxa pe melodii ambientale. Gameplay
Aş putea descrie întregul gameplay al acestui joc numai printr-un singur cuvânt şi anume: „RPG”. MyWorld este un joc clasic de tentă jucătorilor de Minecraft prin care îţi poţi crea propria „lume” chiar şi propriul joc doar cu ajutorul unei tastaturi şi al unui mouse.
Renowned Explorers + More To Explore Expansion Review
Poveste7
Gameplay7
Grafică și sunet6
6.7Overall Score
Reader Rating: (0 Votes)
0.0
Renowned Explorers este o combinație fascinantă de genuri, care se reunesc într-o experiență elegantă, dar provocatoare. În timp ce experiența de ansamblu poate fi uneori provocatoare și repetitivă, uneori însoțită de frustrări, răsplata este o narațiune variată, care oferă o serie de finaluri despre povestiri și fundaluri care caracterizează cu adevărat lumea și îi dau un caracter. Dacă sunteți dispus să lucrați prin curba de învățare, acest joc oferă ceva de iubit pentru exploratorul ]n devenire din tine și iubitorii de jocuri de strategie.
Primul lucru care iese în evidență despre acest joc este gameplayul său unic. Înainte de a vă scufunda în joc, dați-mi voie să precizați mai întâi elementele de bază ale gameplay-ului. Povestea este aceasta – jucați ca un grup de trei exploratori care caută aur, cunoștințe și glorie. Există mai mult de 20 de caractere diferite, dintre care fiecare are abilități și seturi de abilități diferite. Arhetipurile dvs. tradiționale de jocuri de noroc sunt prezente aici dacă echipa dvs. este formată din tancuri, soldați pedeștrii sau personaje bine echilibrate. Ceea ce pune în evidență Renowned Explorers sunt statisticile în sine. Ca și jucător de RPG-uri tradiționale, suntem obișnuiți cu statisticile de atac apărare. Renowned Explorers schimba această matriță prin încorporarea nu numai a atacului și a apărării, ci și a puterii de convingere prin vorbire,adică a diplomației. Recunosc că e cam confuză exprimarea, dar am să încerc să vă explic jocul mai în detaliu în cele ce urmează.
Obiectivul jocului este de a câștiga renume, o monedă a jocului care indică cantitatea de artefacte și comori valoroase pe care le-ați achiziționat în timpul campaniei. Principalul dvs. rival este un vânător arogant francez, numit Rivaleux, care întotdeauna pare să stea în calea voastră de a găsi bogățiile pe care le căutați. El și cohortele lui încearcă să vă împiedice să atingeți comoara principală pe fiecare hartă care acordă o mare reputație.
Traversarea suprafeței unei hărți amintește de jocurile clasice unde alegeți o nouă zonă pentru a călători prin intermediul unei hărți de sus în jos, alcătuită din puncte care reprezintă niveluri diferite. Pe măsură ce faceți clic pe fiecare punct, o nouă parte a povestirii se desfășoară. În funcție de ce parte a hărții alegi să vizitezi, ai putea să experimentezi săteni curioși care doresc să te ajute în căutarea ta, animale sălbatice care încearcă să te atace și te ucidă sau provocări de supraviețuire care îți pot debloca elemente noi în joc. Există o diversitate mare de misiuni în Renowned Explorers și va fi nevoie să joci de mai multe ori jocul de la cap la coadă pentru a vă bucura de tot ce are de oferit campania.
Întâlnirile, sau situațiile de luptă, sunt momentele jocului în care lucrurile devin interesante. Sistemul de luptă în Renowned Explorers poate fi cel mai bine descris ca un joc elaborat de piatră-hârtie-foarfece. Există trei moduri diferite de atac: prietenos, înșelător și agresiv. Primul dintre ele implică păcălirea sau ducerea cu vorbe a adversarilor pentru a evita ca aceștia să te atace. În mod similar, mergând pe traseul curat vă va face să vă manipulați și să vă rupeți emoțional dușmanii. În cele din urmă, puteți alege să mergeți pe atac direct, să fiți agresiv și să luptați fizic, ceea ce se reduce la a împunge, înjunghia sau împușca adversarii.
În funcție de adversari, abordarea dvs. față de situație va dicta rezultatul. De exemplu, unele întâlniri necesită o abordare mai ușoară și s-ar putea încheia cu mai multe recompense. Pe de altă parte, încercând să rezolvăm pașnic conflictul cu un grup de lupi turbați probabil că nu va avea nici un efect. În cadrul fiecărei întâlniri există, de asemenea, șase dispoziții, fiecare dintre acestea oferind bonusuri sau, din contră, minusuri. Fiecare mișcare pe care o faci într-o întâlnire va avea un efect asupra stării de spirit a adversarilor. De exemplu, dacă alegeți să trageți într-un adversar acesta va reacționa violent, devenind înfuriat. Făcând un inamic înfuriat, acesta va reacționa impulsiv și va scădea armura sa, fiind mai ușor de învins. Pe de altă parte, a fi prietenos cu un adversar ar putea face mai multe daune, dar va crește și puterea de convingere a personajului tău. Există multe de măsurat în fiecare întâlnire și cum veți alege să abordați fiecare scenariu va schimba în cele din urmă recompensele pe care le primiți.
Până acum toate bune și frumoase, dar există și destul de multe puncte slabe în joc. În primul rând acest joc poate fi uneori brutal de provocator. Odată ce te hotărăști să joci pe orice altceva decât cea mai ușoară dificultate, probabil vei experimenta momente din joc care te fac să vrei să-ți smulgi părul în frustrare. În timp ce dușmanii și șefii cresc în dificultate odată cu progresul în joc, care include o strategie mai bună a AI și o sănătate / armură mai mare, dar și un număr mai mare de dușmani cu care vă veți confrunta în orice întâlnire dată. Pe măsură ce am progresat în dificultate, numărul de dușmani cu care m-am confruntat în timpul întâlnirilor s-au amplificat semnificativ până în punctul în care mă luptam doar să supraviețuiesc. Adevărul e că și eu sunt mai noob, dar parcă dificultatea e prea grea și pentru unii experimentați.
Chiar dacă jocul este conceput pentru a fi rejucată povestea, acest lucru nu te atrage. În timp ce expansiunea More To Explore a adăugat o cantitate semnificativă de conținut, inclusiv focuri de tabără care adaugă mai multe narațiuni și mai multe statistici, precum și niveluri, gameplay-ul de bază nu diferă prea mult. După două sau trei ture de joc pe o anumită hărtă cu caractere diferite, o parte din emoție și dorință de joc dispare. Odată ce experimentați o parte din momentele cheie ale unui nivel o dată, într-adevăr nu există prea multe lucruri care vă imploră să vă întoarceți pentru mai mult. Desigur, este distractiv să experimentați diferite încărcări și elemente de caractere, dar cât timp poate păstra într-adevăr interesul unui jucător? Această dorință de a continua să rejoci hărți a fost practic inexistentă pentru mine. Poate că alți jucători se vor simți diferit, dar eu îmi spun părerea mea
În concluzie, Renowned Explorers continuă să vină cu mai multe pachete de expansiune pentru joc, ceea ce îmbunătățește repetabilitatea jocului. În esență, jocul este distractiv de jucat și oferă o întorsătură interesantă asupra gameplay-ului tradițional de strategie clasică. Cu toate acestea longevitatea jocului nu mă atrage, dar dacă sunteți împătimiți de jocuri de strategie și vă place să le rejucați de multe ori, acesta ar putea fi o opțiune bunicică. Trebuie să vă înarmați însă cu răbdare și să treceți peste frustrările date de nivelul de dificultate major.
Necesită controller pentru a te putea bucura de el
Povestea nu este exploatată suficient
Greu de jucat echilibrat
8.7Scor
Reader Rating: (0 Votes)
0.0
Deck13 Interactive au lansat săptămâna aceasta mult așteptatul lor joc RPG, The Surge. Jocul m-a atras cu grafica care arată minunat din trailer și videouri de gameplay, conceptul mi s-a părut interesant așa că m-am decis să-l încerc. The Surge este o combinație între Darksiders și Dark Souls, plasat însă într-un altfel de univers și, cel puțin pe foaie, are potențial uriaș.
Povestea
Protagonistul jocului este Warren, un nou angajat al complexului de cercetare CREO. Chiar înainte ca acesta să înceapă munca, complexul a suferit o catastrofă. Echipat cu exoscheletul de muncă acesta trebuie să lupte cu roboții scăpați de sub control și cu angajații puși pe distrugere, să adune piese și să-și îmbunătățească armura. The Surge este u nRPG plasat într-un univers măcinat de conflicte și afectat masiv de încălzirea globală. Jocul oferă o experiență de calitate, axată pe o dificultate ridicată și bazată pe lupte brutale corp la corp. Găsești elemente de luptă corp la corp specifice genului, culegi piese de la inamicii uciși și dezmembrați și le folosești pentru a-ți întări propriul exoschelet.
Fiind echipat cu această armură, ai puteri extraordinare, dar acestea nu sunt suficiente pentru a supraviețui în complexul CREO. Trebuie să recurgi la tot ce ai la îndemână și trebuie să te pregătești pentru că vei muri destul de des. Exoscheletul oferă multe opțiuni de configurare și îmbunătățire care îți oferă posibilitatea de a executa mișcări și scheme noi în luptă.
Gameplay
The Surge începe în stilul clasic al unui joc RPG dar se diferențiază de gen imediat după ce începi jocul. Acesta are patru componente principale, care se îmbină într-o armonie bună: explorare, crafting, luptă și tactică folosind o dronă. Din cele 4, luptele țin cel mai mult și ocupă mare parte a jocului și vine cu un sistem unic. Obiectele pe care le culegi rezultă din tăierea membrelor adversarilor, iar acest lucru este permis și recomandat în lupte. Dacă te arunci ca nebunul în bătaie vei avea de suferit pentru că jocul este neiertător. Trebuie să-ți studiezi adversarii înainte de a începe atacul și, dacă de exemplu unul dintre aceștia are o sabie în mâna dreapta, cel mai bine ar fi să ataci această mână, să o tai jos și apoi să profiți repede de ocazie cât adversarul este aproape inofensiv și să-l dobori. Acest lucru este relativ ușor de realizat la început, dar devine din ce în ce mai greu pe parcurs pentru că vin din ce în ce mai mulți inamici pe tine. Atacurile pot fi orizontale sau verticale și necesită poziționare înainte de atac, cam ca în For Honor. Dacă ataci o parte a corpului trebuie să-ți atingi nivelul de intensitate dorit pentru a tăia dintr-o lovitură acea parte a corpului, iar apoi poți executa o mișcare de execuție. Problema e că regulile jocului se aplică și invers, iar adversarii profită și ei de slăbiciunile tale. Dacă ești rănit ai două opțiuni: să continui așa nivelul, sau să te întorci în bază pentru reparații. Când te întorci în bază trebuie să aștepți până ți se repară costumul, iar în acest timp îți poți și depozita obiectele culese din lupte. Problema majoră este că în momentul în care ai ieșit din bază, toți inamicii pe care i-ai ucis sunt respawnați și trebuie să te lupți din nou cu ei, ca și cum ai începe de la început nivelul.
Inițial te duci în luptă folosind echipamentul industrial CREO, care îți dă forță dar cam atât. De pe jos culegi părți din inamici, iar armele și implanturile pot fi echipate instant, însă armurile trebuie să treacă printr-un proces de crafting care necesită o schemă tehnică. Craftingul are loc în centrele de reparații și trebuie să fii atent la mai multe aspecte când vrei să faci upgrade. Exoscheletul este echipat cu o sursă de energie care se împarte între implanturi și armură. Este posibil să găsești un echilibru între acestea pentru a dezvolta echilibrat caracterul, în torie, dar mie unul nu mi-a prea ieșit. Puterea se împarte între componente și nu poți avea și o forță mare și viață imensă în același timp. Ai statistici destul de detaliate la dispoziție, dar de multe ori sunt atât de complexe încât trebuie să te străduiești să le înțelegi pe deplin. După primul nivel din joc primești și o dronă, element care pare să fie comun în din ce în ce mai multe jocuri și, în opinia mea, începe să devină neinteresantă. Drona te ajută, atât în explorare cât și în lupte și poate fi și ea upgradată și are destul de multe abilități, atât tactice, cât și ofensive sau defensive.
Armele din joc sunt destul de interesante și variate. Mi-a plăcut ingenuitatea producătorilor în acest aspect pentru că trebuie să folosește unelte mecanice industriale, precum furca unui elevator sau o presă hidraulică și să le transformi în arme. Totul ține de stilul tău de joc pentru că ai destule opțiuni la dispoziție, iar eu am optat pentru o armă undeva la începutul jocului și am rămas la ea,îmbunătățind-o pe parcurs, bineînțeles. Armele sunt gândite pentru a oferi bonus împotriva unui anumit tip de inamici, dar sunt aproape inofensive cu alții, ceea ce face din The Surge un joc destul de dificil. Nivelele de joc sunt concepute destul de mari, dar sunt puține la număr, ca design vorbind. După ce înaintezi în joc descoperi că joci același nivel pe care l-ai terminat cu ceva timp în urmă, dar îl începi din altă zonă și vin mai mulți inamici pe tine. Fiecare nivel are scurtături ascunse, ceea ce face ca explorarea să fie interesantă și dacă le găsești economisești destul de mult timp, însă la finalul nivelului trebuie să te lupți inevitabil cu un boss. Aceștia sunt concepuți în stilul celor din Dark Souls, mari, puternici, periculoși și greu de învins. Fiecare dintre aceștia au o slăbiciune dar e greu de descoperit. Luptele cu ei sunt împărțite în două părți și lupta este destul de lungă și necesită ca tu să repeți aceeași acțiune de multe ori, adică să ataci, să te ferești, să ataci din nou, în același fel. Primele dintre aceste lupte au fost distractive, dar apoi totul a devenit destul de obositor.
Chiar dacă am jucat varianta de PC a lui The Surge, am fost nevoit să folosesc controllerul de Xbox One, mai ales în lupte. Am zis de multe ori că nu mi se pare ok ca un joc pentru PC și console să se fie jucabil aproape exclusiv de pe manetă și pe PC. Pe manetă butoanele și controlul este intuitiv, pe tastatură te nenorocește însă. The Surge poate nu oferă suficient conținut pentru împătimiții jocurilor RPG pentru că se termină în aproximativ 40 de ore dar eu cred că este mai mult decât suficient conținut pentru toată lumea. Nici povestea nu se desfășoară impresionant în joc, cum se întâmplă de obicei în astfel de titluri și se pierde din vedere în cele din urmă și este păcat.
Grafică și sunet
Grafica este punctul forte al jocului. The Surge arată impresionant în zonele mari, deschise .Efectele de lumină, particulele și designul, în general, arată foarte bine. Animațiile din luptă sunt extraordinare, mai ales mișcările de execuție cu care ucizi adversarii. Tema futuristică în stil clasic SF este și ea exploatată foarte bine, iar jocul este foarte luminos, deschis, spre deosebire de majoritatea titlurilor RPG existente. Coloana sonoră este și ea la înălțime, fiind diferită de multe alte jocuri și te face să te simți că faci parte din universul jocului. Muzica din lupte, în special, este perfectă și e o plăcere să joci cu căștile pe urechi la intensitate mare, mai ales că tonurile se schimbă în funcție de acțiunile tale și ești atras astfel în lumea jocului.
Concluzie
Eu nu sunt un fan înflăcărat al jocurilor RPG și nu le stăpânesc foarte bine, dar The Surge m-a atras mult. Grafica și muzica te aduc într-un univers în care ai impresia că ești în control și că poți face orice, chair dacă jocul îți pune multe piedici. Cu toate acestea am avut tot timpul dorința de a continua și de a bate încă un boss și apoi încă unul. Povestea putea fi mai mult lucrată și jocul făcut mai ușor de înțeles sau mai echilibrat, dar acestea sunt cam singurele lucruri rele pe care le pot spune despre joc. Mai trebuie totuși să amintesc un minus din partea mea, pe partea de control, care chiar dacă este intuitiv pe manetă, te obligă să o folosești și pe PC și nu toată lumea are un controller Microsoft destul de costisitor.
Logic Artists producătorii Expeditions: Conquistador au lansat în data de 27 aprilie, 2017 jocul de strategie cu vikingi Expeditions: Viking.
În calitate de căpitan nou desemnat al unui clan de vikingi modic, vei avea un sat al tău. Dar, pentru a vă sculpta numele în istorie, vei avea nevoie de o mare putere și o mare bogăție pentru a crește renumele satului. Mai este puțin de câștigat pe meleagurile norvegiene, așa că trebuie să vă orientați pe mări în Occident, unde poveștile vorbesc despre o mare insulă plină de comori.
Fiind un Viking nu este chiar ușor. Trebuie treci prin toate iernile înghețate și luptele grele, este o viață dură. Intrați în Expeditions: Viking – un joc bazat pe intriga care se află între Iutlanda și insulele britanice secole înainte de a deveni locurile pe care le cunoaștem noi astăzi. Blocurile de erupție declanșează accidente frecvente și fac ca unele porțiuni ale jocului să nu poată fi accesibile, dar atunci când prindeți o întindere nelimitată de mai multe ore, jocul de strategie vă va atrage cu povestiri solide și lupte profunde.
Poveste
Expeditons: Viking se deschide odată cu trecerea tatălui tău. Acesta a murit într-o călătorie spre Insulele Britanice, așa că poziția sa de conducere îți rămâne ție. Imediat după moartea tatălui sunteți bătuți de unii dintre dușmanii cei mai disidenții și mai amari, apoi sunteți însărcinat să țineți pe toți împreună și să aduceți glorie tribului vostru.
Gameplay
Nevoile poporului tău nu sunt la fel de simple cum te-ai aștepta. Există un panteon întreg de zei a căror favoare tu ai nevoie, ca să nu mai vorbim de o cunoaștere necesară a terenurilor și a medicamentelor. Aceste detalii clare joacă rolul și mistica magiei în lume, fără a rupe credibilitatea. Prezența divină este slabă, dar palpabilă, și care impune lumii o anumită vitalitate. Vikingii, la fel ca majoritatea folclorilor întunecați, au fost o mulțime superstițioasă și Expeditions: Viking vă arată această perspectivă cât se poate de clar.
Moralitatea trebuie privită și prin ochii și conștiința erei. Este o provocare notabilă, dar este și o distracție cu care te vei juca. Nu există descoperiri adânci și profunde despre umanitate care să fie găsite aici, în joc. Resursele sunt limitate în nordul înghețat așă că ai grijă cum îți împarți resursele.
Combat păstrează tena lentă și dureroasă, veți pierde de multe ori vă veți confrunta cu consecințe permanente de-a lungul drumului: săgețile se rup prin os; Topoarele sparg oasele si scuturile; Nimeni nu scapă din luptă neatins. Totul este o parte naturală a vieții unui viking, așa cum au fost prezentați ei. Luptele sunt grele, dar corecte mai ales când jocul își deschide opțiunile tactice.
Dacă pierzi, te vei confrunta cu ecranul uzual de joc și va trebui să reporniți, dar nu de fiecare dată. La inceput, jocul este rapid pentru a sugera ca eșecul nu este o soluție și că s-ar putea să vezi povestea sau complotul nou indiferent de rezultate. În timp ce acest lucru este adevărat, conceptul devine scandal scurt. Vikingii sunt, brutali și sângeroși. Foarte rar vi se va permite să plecați de la înfrângere. Și asta este o rușine mare pentru un viking care nu dă niciodată înapoi mai ales de la o luptă corp la corp. Legăturile profunde între complot și joc dau uneori sinergii puternice. Alegerea pentru a trece la atacuri non-letale la momentul potrivit pentru persoana potrivită ar putea să vă ofere o variantă de negociere pentru mai târziu. În mod similar, explorarea și comerțul vor îmbrăca forța de luptă, cel puțin până când veți atinge un termen modern care vă va scoate din experiență.
Vikingul trăiește în atmosfera sa, deci este apreciat că cea mai mare parte a jocului este o poveste plină de viață. Pentru moment, această experiență este zdrobită de zeci de sughițe tehnice și anacronisme. În inima sa se află o încercare serioasă de a crea o felie de cultura vikingă, iar cei care caută doar acea nișă nu vor găsi nimic mai bun. Dar pentru oricine altcineva, este imposibil de recomandat până când i se acordă un ajutor major. Există multe de câștigat de la intrarea în secolul al VIII-lea, dar fiți pregătiți să vă împiedicați călătoria cu “ajutorul” a câtorva bug-uri.
Grafică și Sunet
Iată că am ajuns să discutăm și despre grafică și sunet după o scurtă prezentare a jocului, Expeditions: Viking. Fiind un joc lansat în 2017 grafica e genială, culorile sunt vii care nu îți obosesc ochii nici după câteva ore bune de joc, hainele și obiectele sunt conturate bine cu texturi demne de anul în care suntem. Jocul nu are cerințele de sistem atât de mari, în așa fel încat Expeditions: Viking se poate rula și pe un sistem mai vechi în condiții optime.
Expeditons: Viking a fost lansat alături de câteva DLC-uri, în unul dintre aceste dlc-uri este inclus și soundtrack-ul, acesta poate fi achizițonat de pe Steam la prețul de 9,99 euro.
Concluzie
Pe scurt jocul Expeditions: Viking de care am discutat astăzi este un joc demn de jucat care îți poate oferi dependeța pe care ți-o oferă și jocul tău preferat. Jocul este recomandat în special pasionaților de jocuri de strategie, turn-based și indie.
ca să ne mișcăm. Interacționăm cu caracterele din joc folosind 
. Când atacăm inamici vom folosi 
și 
și interacționăm cu lumea folosind 
și 
în combinație cu 
și 
. Poțiunile le folosești cu ajutorul săgeților 
, iar puterile speciale cu 
. Practic, 
